Cum va fi sărbătorită Ziua Naţională a României la Iaşi

default

Dimensiune font:

| 01-12-2018 08:00

Spectacol folcloric, ceremonial religios, paradă militară şi fasole cu cârnaţi, acestea sunt principale momente ale ceremoniilor de pe 1 decembrie care vor avea loc pe esplanada Palatului Culturii * după-amiază, ieşenii sunt aşteptaţi pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, pentru aprinderea iluminatului festiv şi retragerea cu torţe


Ceremoniile de marcare la Iaşi a Zilei Naţionale a României vor avea loc astăzi, începând cu ora 9.00, în Piaţa Palatului Culturii. Evenimentul aniversar va debuta cu prima parte a concertului folcloric numit „Noi suntem români”. Vor cânta elevi din Iaşi (David Simion, Andrei Nicăi, Maria Ionescu, Diana Crăcană), dar şi artişti cunoscuţi precum Daniela Condurache, Olimpia Iacob Nistor, Ştefan Pintilii, Cristinel Iordăchioaia sau Nadia Duluman. Din program fac parte şi dansatori ai Ansamblului „Mugurelul” din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi.

Pe scena amplasată în apropiere de statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt se vor afla oficialităţile locale care vor rosti discursurile de celebrare a Zilei Naţionale a României, după oficierea de către IPS Teofan şi PS Gherghel a unui Te Deum. Momentul va fi marcat de prezenţa pe scenaă a prof. univ. dr. Mihai Crucianu, care a împlinit în acest an 100 de ani. După rostirea discursurilor va urma depunerea de coroane la statuia domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt şi defilarea forţelor armate.

Ulterior mesajelor transmise de către cei invitaţi va avea loc partea a doua a concertului folcloric, iar la ora 12.00 este programată Masa Tradiţională, pentru cei prezenţi fiind pregătite 5.000 de porţii de fasole de post, cârnaţi, ceai şi vin fiert.

Seria evenimentelor prilejuite de 1 Decembrie va continua la Primăria Municipiului Iaşi, unde, de la ora 12.00, va avea loc lansarea mapei filatelice dedicate Centenarului Marii Uniri, proiect realizat de Romfilatelia.

Dineu la Primărie

În aceeaşi zi va fi aprins şi iluminatul de Sărbători, la ora 17.00, moment care va fi precedat de un eveniment artistic de Crăciun. De la ora 17.15 va avea loc retragerea cu torţe a militarilor pe traseul Muzeul Unirii – Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt – Palatul Culturii, urmând ca la ora 17.30 să fie intonat imnul naţional al României în faţa Palatului Culturii. În aceeaşi seară va fi deschis şi „Orăşelul Copiilor” (cu tema Centenar) pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Ziua va fi încheiată la Palatul Roznovanu, unde, de la ora 18.00, primarul Mihai Chirica va oferi un dineu cu ocazia Zilei Naţionale a României. În cadrul evenimentului vor fi lansate trei volume „Iaşi, Oameni ai Cetăţii”, pentru domeniile arte plastice, literatură şi artă dramatică. Vor lua cuvântul Felix Aftene (arte plastice), Ioan Holban (literatură) şi Oltiţa Cîntic (artă dramatică).

Ce spun oficialităţile

Marian Şerbescu, prefectul judeţului Iaşi, a declarat că nu trebuie să uităm niciun moment de rolul jucat de Iaşi în acel an 1918, în acea zi  care a fost momentul astral al României. „În Iaşul devenit capitală a rezistenţei naţionale s-a sărbătorit unirea Basarabiei cu România. În Iaşul capitală a unui război reînceput s-a sărbătorit unirea Bucovinei cu România. La 1 Decembrie 1918, Regele Ferdinand şi Regina Maria reintrau în Bucureşti, în fruntea unei armate victorioase. Acea zi a fost momentul astral al României, cel în care trei capitale, Bucureştiul, Iaşul şi Alba Iulia au sărbătorit împreună”, a menţionat Marian Şerbescu, prefectul Iaşului.

„Unitatea credinţei ne face unici, inteligenţa ne face recunoscuţi, iar angajarea responsabilă ne face respectaţi în lumea în care trăim. Astăzi şi în viitor trebuie să renunţăm la suspiciuni şi interese meschine, să trecem peste orgolii de partid sau personale şi să acţionăm împreună pentru ceea ce avem mai scump, viitorul ţării. În ceas de sărbătoare să fim mai mândri de neamul nostru, să fim mai altruişti, să fim mai responsabili şi mai legaţi de ţară şi neam iar urările să le facem din inimă. Să ramânem uniţi sub tricolor şi să rostim din toată fiinţa, La mulţi ani popor român, oriunde te afli! La mulţi ani mândră şi frumoasă Românie!”, a spus Sorin Avram Iacoban, coordonatorul Pro România Iaşi.
„Trăim, zilele acestea, un moment irepetabil – centenarul întregirii naţiunii. 1918 a fost anul astral pentru români. Aşa l-au numit istoricii. Dar, până la 1918, generaţii întregi de minţi strălucite au construit, ceas de ceas, momentul unirii. Oameni politici, oameni de cultură şi artă, scriitori, academicieni, boierii luminaţi, clerul, casa regală toţi au crezut în acest ideal şi l-au propovăduit. În slujba lui s-au pus apoi şi oamenii simpli, ţăranii români de peste tot, al căror sacrificiu s-a scris cu sânge pe frontul Marelui Război. Cei rămaşi acasă au aşezat şi ei, la temelia ţării, jertfă peste jertfă. A fost momentul de vârf al naţiunii. Nimeni n-a sperat că toate provinciile româneşti se vor uni. Iar limba română a constituit liantul şi un argument hotărâtor al întregirii” a punctat senatorul PSD Doru Adrian Pănescu.

Oamenii legii, la manifestări

În acest an, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, pe data de 1 Decembrie, 50 de jandarmi ieşeni vor face parte din dispozitivul de defilare la parada militară ce va fi organizată în Piaţa Palatului din municipiul Iaşi.

În cadrul detaşamentul de defilare al Jandarmeriei Iaşi se va afla Garda cu Drapelul de luptă al unităţii, două plutoane de defilare, o grupă cu câini de intervenţie, iar la defilarea tehnicii în dispozitiv se vor afla patru mijloace auto de intervenţie.

Totodată, un detaşament de 16 jandarmi şi trei autoturism de intervenţie vor defila în cadrul ceremonialului militar ce urmează a se organiza şi desfăşura în oraşul Hârlău de Ziua Naţională a României. „Jandarmii ieşeni se vor alătura astfel celorlalte efective de la Ministerul Apărării Naţionale, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului, Direcţiei Judeţene de Informaţii, Penitenciarului Iaşi şi Poliţiei Locale, care vor participa la parada militară”, au precizat ieri reprezentanţii IJJ Iaşi.

Jandarmii ieşeni vor împânzi străzile judeţului

Pe data de 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, aproximativ 100 de jandarmi se vor afla în misiuni de ordine publică şi pază, în vederea asigurării ordinii publice şi protecţiei obiectivelor importante din Iaşi, Paşcani, Hârlău, Târgu Frumos şi Răducăneni.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Iaşi, se vor avea în vedere următoarele misiuni: asigurarea ordinii publice pe timpul manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională a României în localităţile Iaşi, Paşcani şi Hârlău, asigurarea ordinii publice pe timpul ceremonialului de Retragere cu torţe din municipiul Iaşi, executarea protecţiei obiectivelor aflate în responsabilitatea IJJ Iaşi.

„În vederea evitării evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, jandarmii fac următoarele recomandări: persoanele care participă la diferitele evenimente care implică prezenţa unui public numeros trebuie să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să aibă un comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială, iar, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul forţelor de ordine”, au precizat jandarmii ieşeni.

Conform acestora, cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112. Tudor DAMASCHIN, Florentina SANDU, Ciprian NEDELCU

 

* * *

Astăzi, între orele 7.30-14.00, va fi întreruptă circulaţia tramvaielor pe str. Palat, dar şi traficul auto pe str. Anastasie Panu şi str. Palat, pe tronsonul cuprins între intersecţia str. A. Panu cu str. Sf. Lazăr şi intersecţia str. Palat cu str. Sf. Lazăr. Tramvaiele de pe traseele nr. 1, 13 vor circula prin T.Vladimirescu, itinerariile fiind Copou – Târgu Cucu – T. Vladimirescu – Tătăraşi – Copou pentru traseul 1, respectiv Copou – Târgu Cucu  - Tătăraşi – T. Vladimirescu – Copou pentru traseul 13. De asemenea, traseul de tramvai nr. 8 (Baza 3 – T. Vladimirescu – Târgu Cucu – Copou va fi suspendat), iar pe traseul nr. 9 (Tehnopolis – Târgu Cucu – Copou) tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze. În fine, autobuzele de pe traseele 9, 28 şi 41 vor circula din Podu Roş spre Târgu Cucu şi retur prin

Str. Splai Bahlui Mal Drept / Bd. Prof. D. Mangeron – T. Vladimirescu – Bucşinescu, urmând ca de la ora 11.30, să o facă prin Str. Sf. Lazăr –  Str. A. Panu.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei