Dărăpănăturile din oraş, mascate cu steaguri!
Dimensiune font:
În 2018, Primăria Iaşi va extinde Programul Centenar, menit a puncta cei 100 de ani de la înfiinţarea statului unitar român şi, respectiv, de a marca importanţa Iaşului în cadrul acelor evenimente. Programul, care include peste 30 de direcţii tematice, 80 de proiecte cultural-academice, 9 proiecte de investiţii şi, în total, 180 de manifestări, evenimente şi acţiuni, a fost împărţit în trei mari categorii: proiecte, manifestări şi acţiuni organizate de Primărie (evaluate la 3,97 milioane de lei), proiecte, manifestări şi acţiuni organizate de alte instituţii publice în parteneriat cu Primăria (evaluate la 5,21 milioane de lei, din care 1,65 milioane lei suma solicitată de la Primărie) şi nouă proiecte de investiţii ale municipalităţii, constând în reabilitarea de monumente, restaurarea de morminte, realibilitarea şi consolidarea de clădiri – simbol, achiziţia de imobile şi realizarea şi amplasarea de statui (totalul sumelor necesare urmând a fi stabilit prin indicatorii tehnico-economici).
Interesant este faptul că în oraş au fost montate o serie de obiecte de afişaj stradal care să le reamintească ieşenilor că în acest an sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, însă în ciuda acestui demers, locuitorii susţin că materialele promoţionale nu fac altceva decât să mascheze clădirile insalubre din târg. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau