Demisii în Consiliul Local
Dimensiune font:
Doi aleşi locali PSD au renunţat la funcţii, la începutul săptămânii * ei sunt supăraţi că majoritatea PNL le-a respins mai multe propuneri, una dintre acestea vizând aşa-numitul „bloc al medicilor” * George Bogatu şi Zvetlana Zaharia nu vor fi înlocuiţi de următorii aflaţi pe listele eligibile
Cei doi consilieri locali PSD, Svetlana Zaharia şi George Bogatu, au demisionat din Consiliul Local Bacău. Decizia a fost luată împreună cu biroul de conducere al Organizaţiei Municipale PSD Bacău, aleşii demisionari precizând că astfel „PSD părăseşte un Consiliu Local care încetase, de o bună bucată de timp, să-i mai reprezinte pe băcăuani”. Marea supărare a venit la ultima întâlnire a Consiliului Local, când aleşii PNL-PDL-UNPR au respins proiectul iniţiat de PSD în privinţa blocului de locuinţe de pe strada Făgăraş. „Prin respingerea proiectului pe care l-am iniţiat, având ca scop oferirea de locuinţe către medici în blocul de pe strada Făgăraş, majoritatea de strânsură PNL-UNPR, ce activează în cadrul CL, a demonstrat că este împotriva sistemului sanitar. Votând împotriva medicilor, alianţa PNL-UNPR a votat, de fapt, împotriva sănătăţii băcăuanilor!”, a precizat liderul PSD Bacău, deputatul Cosmin Necula. Blocul a fost construit în urmă cu patru ani şi nu este locuit.
PNL bate câmpii
De partea cealaltă, PNL face o declaraţie cel puţin bizară, în contextul în care partidul conduce destinele Bacăului de 12 ani. În acest timp oamenii au luat drumul străinătăţii pentru un loc de muncă, fabricile mari s-au închis, fraudele pe bugetul local şi pe proiectele europene, şi nu numai, s-au înmulţit atât de alarmant încât au ajuns în cele de urmă în instanţă, unele fiind încă în stadiu de cercetare, (reabilitarea străzii Milcov, a pasarelei Letea). Localitatea nu oferă nicio perspectivă pentru tineri şi este ţinută în viaţă de banii trimişi de rudele aflate la muncă în străinătate. În acest context, Biroul de presă al PNL Bacău precizează într-un comunicat: „Această demisie reprezintă şi o perdea de fum aruncată de către PSD pentru a distrage atenţia băcăuanilor de la gravele probleme de la nivel naţional: dezastrul din domeniul absorbţiei fondurilor europene, scăderea dramatică a investiţiilor, lipsa locurilor de muncă, realităţi care nu mai pot fi ascunse pentru multă vreme. Toate acestea sunt cauzate în cea mai mare măsură de proasta guvernare, ce a izolat Moldova şi judeţul Bacăul din punct de vedere economic”. Dincolo de războaiele politice, municipiul Bacău are un Consiliu Local din care nu face parte niciun ales local PSD, formula de doi consilieri PSD acceptată în perioada US, dovedindu-se în cele din urmă nefuncţională. Majoritatea PNL-PDL-UNPR funcţionează în Consiliul Local atât timp cât interesele electorale ale unor viitori candidaţi la Primărie, care în prezent sunt membri în forul local, se intersectează sau dimpotrivă.
Citeşte şi: Se redeschid izvoarele tămăduitoare
Sonia PAVELESCU
„Respingerea, pe bandă rulantă, a amendamentelor depuse la proiectul de buget pe 2015, angajarea de cheltuieli iresponsabile din bugetul local în direcţia finanţării unor proiecte faraonice şi fără finalitate, interdicţia pusă medicilor ce activează în sistemul sanitar băcăuan de a dispune de apartamente în blocul construit din banii băcăuanilor pe strada Făgăraş” – câteva dintre motivele demisiei consilierilor PSD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau