Desant al procurorilor DIICOT la sediul Kasta Morrely

2diicot

Dimensiune font:

| 10-11-2022 14:59

Este al doilea scandal din ultimii ani în care este implicată firma de modelling controlată de Morel Bolea * în 2020, un cotidian central a publicat un amplu material în care aceasta era considerată centru de abuz sexual și tortură * ieri, descinderea procurorilor a vizat fapte penale în care au fost implicaţi minori

După ce, anul trecut, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi-a declinat competenţa, dosarul în care Morel Bodea şi societatea pe care o controlează (Kasta Morrely) sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori a fost preluat de către Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi. Drept urmare, ieri dimineaţă, procurorii DIICOT, împreună cu poliţiştii din cadrul BCCO Iaşi au descins în cinci locaţii de pe raza municipiului Iaşi. E vorba de domiciliile unor persoane fizice, dar şi sedii de firmă, în scopul finalizării rechizitoriului. „În cauză, s-a reţinut faptul că, în perioada 2000-2016, mai multe persoane vătămate, minore la data comiterii faptelor, au fost recrutate prin intermediul unei organizaţii neguvernamentale şi a unei agenţii de modelling, înfiinţate pe raza municipiului Iaşi, acestea fiind ulterior exploatate sexual, prin constrângere psihică (manipulare şi abuz emoţional)”, comunicatul de presă evitând să nomunalizeze cele două asociaţii controlate de Bolea, adică Eurodemos şi Kasta Morrely.
Până la acest moment, în urma cercetărilor, au fost identificate cinci persoane vătămate. Investigaţiile procurorilor beneficiază de sprijinul unei organizaţii nonguvernamentale specializată în prevenirea şi combaterea traficului de persoane. Persoanele vătămate au beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de Procedură Penală.

Până la ora închiderii ediţiei nu s-a confirmat nicio reţinere.

Bolea, asimilat cu Gregorian Bivolaru

Firma controlată de Morel Bolea nu este la primul scandal. În urmă cu doi ani,

un cotidian central a publicat un amplu material în care aceleaşi două organizații pentru tineri din Iași - Kasta Morrely şi Eurodemos, ambele deţinute de Bolea – erau sunt considerate centre de abuz sexual și tortură! „Virginitatea e condiția de aderare”, spunea atunci autorul articolului, care a prezentat cu lux de amănunte episoade petrecute cu zece ani în urmă şi în care mai multe tinere, membre fie ale asociației Kasta Morrely, fie ale asociaţiei Eurodemos, ar fi fost dezbrăcate, scuipate, jignite, într-un cuvânt, umilite, într-o orgie demnă de întrunirile organizate de celebrul Gregorian Bivolaru. Mai mult, se face o analogie indirectă între acesta şi Morel Bolea, conducătorul celor două ONG-uri, liderul ieşean fiind prezentat drept un fel de „guru” înconjurat de tinere frumoase, naive şi, în acelaşi timp, docile. În toată această înşiruire de evenimente a fost „prins” şi primarul Iaşului, despre care autorul articolului susţinea că este „un prieten al organizatorilor și participant recurent”. Aceasta întrucât Primăria Iaşi a acordat, în perioada 2015-2020, 190.830 de lei pentru organizarea evenimentelor celor de la  Eurodemos sau Kasta Morelly. „Conducerea Primăriei Municipiului Iași nu îi cunoaște personal pe toți reprezentanții acestor asociații și fundații, după cum nici nu știe și nici nu este interesată de ce fac aceștia în timpul lor liber”, au spus atunci reprezentanţii municipalităţii. Dan CONSTANTINESCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
Sinucidere înfiorătoare la Suceava. Un bărbat s-a stropit cu benzină și și-a dat foc în propria mașină
23/05/2024 17:52

Pompierii suceveni au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat intr-o parcare din judeţul Suceava. Din interior a fost scos un bărbat decedat cu arsuri pe toată suprafaţa ...

Incident aviatic în Iași. O aeronavă de mici dimensiuni a aterizat de urgență pe o șosea de lângă Miroslava
23/05/2024 17:11

In cursul zilei de joi, 23 mai 2024, un incident aviatic care putea avea urmări grave a pus pe jar echipajele de salvare din Iasi. O aeronavă de mici dimensiuni a avut probleme in timpul zborului, iar pilotul ...

Orașul din România care va deveni un pol al învățământului profesional și dual. Ce avantaje au elevii
23/05/2024 16:50

Bacăul va deveni un centru al invătămantului dual din Moldova iar de pe băncile scolii si cu experienta acumulată intr-o meserie elevii se vor putea angaja mult mai usor. In Bacău se va construi un cam ...

Ce amendă a primit un român care a scos trei pui de pisică din portbagaj și i-a aruncat pe stradă
23/05/2024 16:06

Un bărbat din Suceava a fost amendat cu 3.000 de lei, după ce a abandonat trei pui de pisică pe stradă. Momentul a fost surpris in imagini, maşina şi ulterior proprietarul fiind identificaţi de poliţiş ...

Corupție pe lângă Justiție. Omul de afaceri, contrabandistul și „cumătrul” care „rezolvă” sentințe penale
23/05/2024 15:59

Un om de afaceri a rămas fără 15.000 de euro si a ajuns si la inchisoare pentru că a avut incredere intr-un contrabandist care i-a promis că „are o vorbă” cu o rudă care ar lucra in Justitie ca să p ...

Trei copii au ajuns la spital în comă alcoolică. Au băut rachiu până li s-a făcut rău. Doctor: „S-au mai trezit după perfuzii“
23/05/2024 15:50

Trei copii, fraţi gemeni in varstă de 7 ani şi un altul de 11 ani, au ajuns de urgenţă la spital in comă alcoolică. Copiii sunt din Harghita şi erau impreună cu părinţii in vizită la rude din Gura H ...

Cât de periculos este muntele de fosfogips radioactiv de la Bacău. Amenzile plătite de statul român
23/05/2024 15:24

Halda de fosfogips de la Bacău, rezultată din activitatea de procesare a minereurilor de fosfati pentru producerea de ingrăsăminte chimice, ar trebui să fie ecologizată pană in 2027. Nu mai putin de 75 ...

Tabără de creaţie la Vaslui,cu 100 de copii
23/05/2024 14:33

Peste 100 de elevi, profesori, mestesugari si artişti participă in acest weekend la o tabără de creaţie cu tradiţie in judeţul Vaslui, „Flori de mai”, a XII-a editie. Atelierele sunt diverse ...

Tot mai mulți străini din spaţiul extracomunitar muncesc în judeţul Vaslui
23/05/2024 13:45

Tot mai multi străini din spaţiul extracomunitar muncesc in judeţul Vaslui, arată datele Biroului local pentru Imigrări. Pană in urmă cu caţiva ani, majoritatea străinilor care veneau să lucreze in j ...

Zeci de localități au acces la Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă
23/05/2024 13:30

De astăzi, se emit acte de stare civilă in sistem integrat si in municipiile resedintă de judet din Neamt, Vaslui si Vrancea. Alte zeci de localităti au, de ieri, acces la Sistemul Informatic Integrat pent ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei