Descinderi în forţă la Consiliul Judeţean Iaşi FOTO/VIDEO
Dimensiune font:
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Iaşi au descins ieri la sediul Consiliului Judeţean Iaşi şi Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi * din informaţii neoficiale, au fost ridicate documente de la ambele instituţii, iar din biroul preşedintelui CJ Iaşi, Maricel Popa, au fost ridicate telefoane mobile şi un laptop * conducerea Consiliului Judeţean spune că s-au ridicat documente privind lucrările executate de mai mulţi constructori de renume pe două drumuri judeţene * la audieri a fost chemat şeful Drumurilor Judeţene, Daniel Achiţei * este a treia descindere a procurorilor anticorupţie la CJ, în ultimii trei ani
Descinderi în paralel ale procurorilor au avut loc, ieri, la sediile Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi şi Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi. Potrivit informaţiilor neoficiale, din biroul preşedintelui CJ Iaşi, Maricel Popa au fost ridicate telefoane mobile şi un laptop, dar şi documente de la ambele instituţii. De asemenea, la audieri a fost chemat pentru declaraţii şeful DJADP Iaşi, Daniel Achiţei, recent instalat în funcţie, cu susţinerea preşedintelui CJ Iaşi. Cercetările sunt efectuate de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Iaşi într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2016 – 2017. „În cursul zilei de 16 mai 2017, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 15 locaţii, situate în judeţele Iaşi şi Suceava, din care două sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, au comunicat procurorii DNA. În perioada menţionată, la vârful DJADP Iaşi s-au perindat mai multe persoane, după plecarea pe funcţia de consilier judeţean a răposatului Daniel Minciună, cum ar fi Antoneta Manolache şi Sorin Babliuc, însă cel din urmă a ocupat interimatul o perioadă scurtă, până la numirea actualului director, Daniel Achiţei.
Declaraţii contradictorii la Consiliul Judeţean
Reprezentanţii CJ Iaşi spun că acţiunea procurorilor vine ca urmare a unei sesizări făcute chiar de preşedintele instituţiei, Maricel Popa, ca urmare a unor nereguli descoperite pe lucrările de drumuri judeţene. Conform biroului de comunicare al CJ Iaşi, sunt vizate documente cu privire la contracte de execuţie cu nume grele din cercul firmelor de construcţii abonate la banul public. „Acţiunea a vizat ridicarea unor documente cu privire la contracte de execuţie a lucrărilor de întreţinere a drumului judeţean 248 A Iaşi-Voineşti-Ţibăneşti, încheiate cu firma SC Con Ted Company, contracte de servicii şi întreţinere curentă a drumurilor pe timp de iarnă, contractul având ca obiect Lucrări de întreţinere pe timp de vară la drumurile judeţene pentru perioada 2015-2016, inclusiv corespondenţa cu firmele SC Enviro SRL, SC Con Ted Company şi SC Ted Company. Au mai fost vizate şi documentele cu privire la acţiunile de Audit Public Intern dispuse de preşedintele Consiliului Judeţean, referitoare la lucrările de întreţinere la drumul judeţean 248A precum şi la acţiunea de Audit a CJ pentru Lucrări de întreţinere pe timp de vară a tronsonului de drum DJ 282 limită Iaşi-Movileni-Gropniţa”, a declarat Eliza Chirica, purtătorul de cuvânt al CJ Iaşi.
De partea cealaltă, reprezentanţii SC Con Ted Company spun că, din punctul lor de vedere nu ar exista nicio problemă şi că au făcut, la rândul lor, o contraexpertiză. Firma de construcţii este condusă de afaceristul Constantin Brânză, iar contractul pentru lucrările la DJ 248A Iaşi-Voineşti-Ţibăneşti se ridică la 6 milioane de euro.
Achiţei, audiat la DNA
Şeful DJADP Iaşi a fost reţinut în declaraţii de presă, fiind interogat ieri de către procurorii DNA, după ce au fost ridicate o serie de documente de la sediul Direcţiei pe care o conduce. Acesta a mers ieri cu maşina instituţiei la sediul DNA, spunând că nu are nicio calitate în cercetările efectuate de procurori. „S-au ridicat documente aferente contractului de lucrări de întreţinere pe 2015-2016, procesele predare de predare-primire”, a declarat Achiţei.
Reamintim că în luna septembrie, anul trecut, preşedintele CJ Iaşi a făcut o vizită neanunţată pe şantierul drumului judeţean Iaşi – Voineşti – Ţibăneşti, unde a descoperit nereguli grave în procesul de lucrări, făcând şi o plângere penală pe numele firmei Con Ted Company.
A treia descindere în ultimii trei ani
Aceasta este a treia descindere a procurorilor DNA la Consiliul Judeţean Iaşi, în ultimii trei ani. În aprilie 2015, procurorii anticorupţie au verificat modul în care s-a derulat o licitaţie privind tipărirea unor materiale de promovare a Iaşului, în renumitul dosar „Albumul”, în urma căruia preşedintele instituţiei de la acea dată, Cristian Adomniţei, două angajate ale CJ Iaşi cât şi administratorul firmei care a câştigat licitaţia, au fost reţinuţi. În octombrie 2015, procurorii au efectuat percheziţii într-o altă cauză penală ce viza suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2014-2015, fiind vizată Asociaţia pentru Dezvoltare Intercomunitară Euronest, în cadrul unor achiziţii de pubele şi autospeciale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau