Detalii incendiare în cazul medicului acuzat de şpagă
Dimensiune font:
Doctorul arestat preventiv săptămâna trecută rămâne după gratii * instanţa a respins contestaţia lui Eugen Valentin Bitere împotriva deciziei arestării, luată de Tribunalul Iaşi
Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au decis ieri respingerea contestaţiei formulate de medicul Eugen Valentin Bitere împotriva hotărârii de arestare preventivă, luată recent de Tribunalul Judeţean. „Instanţa respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Bitere Eugen Valentin, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Iaşi, împotriva încheierii penale din data de 14 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, încheiere pe care o menţine. Obligă inculpatul contestator să plătească statului suma de 100 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare”, au afirmat magistraţii ieşeni. Decizia luată ieri seară de judecători este definitivă.
Cum a început scandalul
În urmă cu o săptămână, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Eugen Valentin Bitere, medic în cadrul unui spital din Iaşi, faţă de care se efectuează cercetări privind comiterea infracţiunii de luare de mită. Acesta a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pe 30 de zile, iar judecătorii au admis această propunere. „Pe data de 11 iulie, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA), sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au efectuat trei percheziţii domiciliare la un cabinet medical şi la două locuinţe ale medicului suspectat de comiterea unor infracţiuni de corupţie. În cauză există probe certe că, în zilele de 10 şi 11 iulie, doctorul a cerut şi primit cu titlu de mită, de la un număr de şase persoane, diferite sume de bani pentru condiţionarea actului medical”, au spus anchetatorii.
Oamenii legii au adăugat că, drept urmare a percheziţiilor efectuate, au fost identificate sumele de 23.500 de euro, 1.250 de dolari SUA şi peste 3.500 de lei. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau