Dezbatere publică pe tema asociaţiilor de proprietari
Dimensiune font:
Senatorul Doina Federovici propune locuitorilor municipiului Botoșani o dezbatere publică pe tema organizării și funcționării asociațiilor de proprietari și administrarea condominiului. Cum peste 90 % din populația municipiului locuiește în imobile colective tip bloc de locuințe, această întâlnire pe subiectul legii aflate în dezbatere publică este mai mult decât binevenită.
Dezbaterea publică va avea loc vineri, 24 iulie 2015, ora 11:00, la Primăria Municipiului Botoșani și sunt invitați să participe Consiliul Director al Federației Asociațiilor de Proprietari Botoșani, conducerea Primăriei Botoșani și Compartimentul Coordonare și Control Asociații de Proprietari din cadrul primăriei municipiului.
„Cadrul legislativ referitor la proprietatea comună indiviză şi la administrarea condominiului este necesar a fi remodelat, deoarece în prezent acesta nu oferă suficiente soluţii pentru problemele proprietarilor din condominiu şi noile moduri de viaţă şi locuire, nu asigură o clară reprezentare şi corelare a rolurilor actorilor publici şi privaţi în noile condiţii ale transformărilor socio-rezidenţiale ale oraşelor şi satelor şi ale pieţei imobiliare şi, mai ales, nu stabileşte regulile şi principiile care să direcţioneze acţiunile lor în vederea asigurării condiţiilor durabile de locuit, la standarde europene”, a precizat senatorul PSD Doina Federovici.
Aceasta a precizat că în calitate de prima camera sesizată, Senatul va lua în discuție acest proiect de lege în următoarea sesiune parlamentară. Tocmai de aceea concluziile dezbaterii publice pe care a propus-o sunt extrem de importante pentru a avea un punct de vedere corect și obiectiv pe această problematică.
Obiectivele generale urmărite de această dezbatere publică sunt:
- Eficientizarea administrării locuinţelor, fie că sunt imobile colective tip bloc, locuinţe situate în curţi comune sau ansambluri rezidenţiale;
- O mai bună structură a organelor de conducere ale asociaţiilor de proprietari;
- Clarificarea responsabilităţilor şi incompatibilităţilor dintre membrii structurilor de conducere din cadrul asociaţiilor de proprietari;
- Instituirea regulamentului condominiului în care să se înscrie regulile de comportament şi de folosire a proprietăţii;
- Clarificarea şi eficientizarea relaţiei dintre autorităţile publice şi asociaţiile de proprietari.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau