Discriminare în Bazar
Dimensiune font:
Vânzătorii din Hala nr. 3 se plâng că stau în frig * structura nu a fost inclusă în programul de modernizare * municipalitatea suceveană caută soluţii
Zeci de comercianţi din Bazar din Suceava îşi desfăşoară activitatea în condiţii necorespunzătoare. Semnalul a fost tras ieri, în şedinţa Consiliului Local, de către Adrian Arămescu (consilier independent), care a arătat că este vorba despre sucevenii care au închiriat spaţii în Hala nr. 3, neprinsă în programul de modernizare susţinut de Primărie în anii anteriori. Arămescu a reliefat că, de jumătate de an, comercianţii din Lunca Sucevei au reclamat acest lucru autorităţilor locale, însă până acum nu au primit niciun răspuns. „Există o cerere a comercianţilor din Bazar, depusă de vreo 6 luni de zile cu privire la Hala numărul 3, care nu este închisă. Având în vedere că vine frigul, trebuie să găsim în bugetul local o sumă pentru a o împrejmui şi acoperi”, a explicat Adrian Arămescu.
Se caută soluţii
Primarul Ion Lungu a recunoscut că aspectul reliefat este în conformitate cu realitatea, respectiva hala a Bazarului nefăcând parte din proiectul de modernizare a celorlalte hale. El a subliniat că trebuie găsită o soluţie legală care să permită ca de la bugetul local să se suporte contravaloarea lucrărilor cu pricina. „Din păcate, contractul pentru modernizarea Bazarului, aprobat în Consiliul Local, a fost închis. Am fost la faţa locului, este problemă reală şi vrem să o rezolvăm. Trebuie să găsim soluţia legală întrucât nu este vorba despre bani, suma nefiind una mare”, a declarat Ion Lungu.
Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, lucrările de modernizare a Bazarului au fost estimate la 11 milioane de lei. Execuţia trebuia să se desfăşoare pe durata a 4 ani de zile, începând cu 2006. În baza actului normativ, în spaţiul comercial din Lunca Sucevei au fost prevăzute amenajări de hale pe structură metalică, alei betonate, parcări cu 240 de locuri, 4 grupuri sanitare, dar şi canalizare pluvială şi sedii pentru lucrătorii administraţiei şi cei ai Poliţiei.
Lidia DIACONU
„Acei oameni plătesc şi ei taxe şi impozite, dar nu se bucură de condiţii umane pentru a-şi desfăşura activitatea” - Adrian Arămescu, consilier local
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau