Discursuri politice, concerte, ceai și poale-n brâu, la sărbătoarea Unirii Principatelor

1unirea

Dimensiune font:

| 22-01-2024 09:45

Cei 165 ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române vor fi sărbătoriţi pe 24 Ianuarie, în Piaţa Unirii din Iași. Aşa cum ne-au obişnuit, reprezentanții Primăriei, ai Prefecturii și cei de la Brigada 13 Mecanizată vor organiza o ceremonie militară. Nu va lipsi nici slujba religioasă. În peisaj îşi vor face apariţia politicienii locali, dar şi cei „de la centru”.

Sunt aşteptaţi să vină la Iași, pe 24 ianuarie, premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. În Piaţa Unirii, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza vor fi nu doar discursuri politice, ci şi concerte, plăcinte şi ceai. „Invităm toţi ieşenii, într-o zi plină de semnificaţie şi istorie, la o serie de manifestări pregătite pentru a marca aşa cum se cuvine Ziua Unirii Principatelor Române. Se împlinesc 165 de ani de la înfăptuirea unirii şi ne dorim să sărbătorim împreună acest moment deosebit de important pentru Iaşi şi România. În cadrul ceremoniei militare vor participa militari şi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, de la Brigada 15 Mecanizată, Batalionul 151 Infanterie, Batalionul 53 Comando Smaranda Brăescu Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi, Colegiul Liceal Militar "Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc, Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi "Petru Rareş Fălticeni", a transmis Bogdan Cojocaru, prefectul judeţului Iaşi.

Peste 330 de militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor defila pe strada Cuza Vodă. „În funcţie de condiţiile meteorologice, ne dorim ca parada să fie completată cu un survol al unor elicoptere ale Ministerului Apărării Naţionale. Seara va avea loc tradiţionala Ceremonie de Retragere cu Torţe, începând cu ora 18,00 pe traseul Muzeul Unirii - Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt - Strada Palat - Palatul Culturii, a completat prefectul judeţului Iaşi”, a spus prefectul. 

Președintele Iohannis  n-a confirmat prezența

De la Primăria Iaşi au fost trimise invitaţii atât la Palatul Cotroceni, premierului şi preşedinţilor Camerei Deputaţilor. Au confirmat doar premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Alfred Simionis şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. Desigur, politicienii şi liderii de partide nu vor rata ocazia de a se afişa în public, mai ales că este an electoral.

La manifestările din Piaţa Unirii sunt aşteptaţi să participe şi câţiva dintre miniştri, dar şi şefi de instituţii din Iaşi şi alte judeţe. „Tribuna evenimentului este o tribună deschisă, care de la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi până în zilele noastre a fost o zonă de refulare a mesajelor politice şi, ca de fiecare dată, a arătat că România e o ţară cum nu e alta pe Pământ", a spus primarul Mihai Chirica.

Măsuri de securitate suplimentare

Pentru că anul acesta este aşteptat un număr semnificativ de participanţi, mai ales într-un context naţional şi internaţional complicat, vor fi aplicate restricţii de circulaţie. „Circulaţia rutieră şi a mijloacelor de transport public în zona centrală va fi restricţionată miercuri, 24 ianuarie, în funcţie de necesităţi, măsurile fiind luate de Poliţia Rutieră, cu sprijinul Poliţiei Locale. Poliţia Municipiului, Jandarmeria şi Poliţia Locală vor dirija autovehiculele participanţilor din alte localităţi spre parcări dedicate, pe Splai Bahlui sau în alte locuri care fi comunicate organizatorilor în timp util. Accesul în zona evenimentelor din Piaţa Unirii va fi controlat de forţele de ordine. Este interzis accesul cu materiale contondente. De asemenea, comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice pe o rază de 500 de metri este interzis”, a spus primarul Mihai Chirica.

 De asemenea, vor fi luate măsuri de ordine publică suplimentară. „Vom fi foarte atenţi la persoanele care intră în Piaţa Unirii, să nu poarte obiecte contondente. Acestea vor fi interzise. Sunt condiţii mai speciale care se manifestă în ultima perioadă atât la nivel naţional cât şi internaţional. Accesul se va face controlat, începând cu orele 9,00-9,30. Aşteptăm cât mai mulţi români să ni se alăture la manifestarea dedicată întregii naţiuni. România s-a născut la Iaşi, toată lumea ştie acest lucru, iar noi avem onoarea să găzduim primul eveniment important de la începutul fiecărui an. Facem apel la toţi participanţii să respecte şi să păstreze atmosfera sobră şi civilizată potrivită celebrării unui act istoric fundamental, 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, să se abţină de la manifestări de natură politică şi de la mesaje şi sloganuri care incită la ură şi discriminare de orice fel”, a transmis primarul Mihai Chirica.

Cei care vin pe 24 Ianuarie în Piaţa Unirii vor primi plăcinte şi ceai cald. Voluntarii Primăriei Municipiului Iaşi vor împărţi şi steguleţe şi cocarde tricolore. „Pe 24 ianuarie 2024 Iaşul va deveni centrul de interes al întregii ţări, urmând a găzdui o serie de manifestări dedicate împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. În urmă cu 165 de ani, prin Unirea Principatelor, românii au decis să iasă de sub vremuri, pentru a edifica o ţară mare, frumoasă şi prosperă. În anul 1859, Iaşul - înţelegând misiunea sa istorică - a renunţat la statutul oficial de Capitală a Moldovei pentru a pune bazele statului român. România s-a născut şi a crescut la Iaşi. De la reformatorul Cuza Vodă la Ferdinand Întregitorul, Iaşul a arătat tuturor că România şi românii merită orice sacrificiu”, a transmis primarul Mihai Chirica.

Evenimentele dedicate Unirii Principatelor încep de marți

Evenimentele organizate pentru a fi celebrat actul istoric de la 24 ianuarie 1859, încep de marţi, 23 ianuarie, de la ora 13.00, când va avea loc inaugurarea Muzeului de Istoria Naturală. În clădirea monument istoric s-a decis alegerea lui Alexandru Ioan Cuza la domnia Moldovei, şi  a fost reabilitată de Primăria Municipiului Iaşi cu fonduri europene.

Tot marţi, 23 ianuarie, de la ora 15.00, Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iaşi va găzdui manifestarea ştiinţifică "Armata şi Intelligence în înfăptuirea şi menţinerea Unirii din 1859", organizată de Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare, sucursala Moldova, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi municipalitatea ieşeană.

Miercuri, 24 ianuarie, manifestările programate în Piaţa Unirii vor începe la ora 10.00, cu prima parte a spectacolului de muzică populară „Noi suntem români!”. Pe scenă vor urca nume importante ale folclorului românesc precum Martina Dumitraşcu, Maria Costioaia, Carmen Nica, Ion Macovei, Ştefan Pintilii, Cristinel Iordăchioaia, Ştefan Deaconiţa, Remus Fandarac, Ion Paladi, Mioara Velicu, Ansamblul Folcloric „Floare de bujor” şi Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte”.

Ora 11.00 va marca începerea ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, prin Garda de Onoare care va prezenta onorul demnitarilor prezenţi. Ulterior va avea loc un Te Deum săvârşit de reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Episcopiei Romano-Catolică de Iaşi, ieşenii urmând să asculte şi un cuvânt de binecuvântare din partea Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Preasfinţiei Sale Iosif Păuleţ, Episcop Romano-Catolic de Iaşi.

Horă și masa populară

După discursurile oficialităţilor prezente, la ansamblul statuar Alexandru Ioan Cuza vor fi depuse coroane de flori, această ceremonie fiind urmată de parada militară.

Intonarea „Horei Unirii” şi hora populară vor preceda partea a doua a spectacolului de muzică populară „Noi suntem români!”, programată de la ora 12.30, atmosfera de sărbătoare fiind întregită de „masa populară”, ieşenii fiind invitaţi la ceai şi plăcinte „poale'n brâu”.

Slujba şi depunerea de coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, programate la ora 13.00 la Mănăstirea Trei Ierarhi, vor încheia manifestările din zona centrală a Iaşiului dedicate sărbătoririi Unirii Principatelor Române.

Tot pe 24 ianuarie, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, de la ora 11.00, la conferinţa „La început a fost Kogălniceanu... Din biografia unui geniu politic”, susţinută de prof. univ. dr. Dumitru Vitcu. Invitat special al acestei zile cu profunde semnificaţii pentru istoria românilor este dr. Dumitru Vitcu, profesor universitar, istoric, cercetător ştiinţific, membru asociat al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române - Filiala Iaşi.

 Evenimentul este organizat de Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi - Muzeul de Istorie a Moldovei - Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, în parteneriat cu Asociaţia „Mihail Kogălniceanu” Iaşi. Intrarea la acest eveniment este liberă. În deschidere, publicul va avea ocazia să se bucure de un moment muzical, coordonat de Raluca Zaharia.

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează, de la ora 17, în Sala Dublei Alegeri,  conferinţa „Miniştrii de externe ai Principatelor Unite”, susţinută de prof. univ. dr. Mihai Cojocaru, şi  Conferinţa „Unirea Principatelor şi Puterile Europene”, susţinută de prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti, membru corespondent al Academiei Române.

Tot în cadrul evenimentelor prilejuite de împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor va fi lansat catalogul „Cuza 150”, co-editat de Editura MNIR Bucureşti şi Editura Palatul Culturii Iaşi. Volumul documentează conceptul amplei expoziţii cu acelaşi titlu, organizate de Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Complexul Muzeal Naţional Neamţ, Muzeul Naţional al Bucovinei şi Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale, în anul 2023, la împlinirea a 150 de ani de la moartea făuritorului României moderne, domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Manifestările dedicate celor 165 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească se vor încheia la ora 18,00, când pe traseul Piaţa Unirii - Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt - Palatul Culturii va avea loc tradiţionala retragere cu torţe a militarilor din Garnizoana laşi şi a forţelor Ministerului Afacerilor Interne. Laura RADU, Maria STANCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
PNRR:COMUNA STĂNILEȘTI – „Înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în comuna Stănilești, județul Vaslui”
25/05/2024 21:20

 Data: 25.05.2024 Comunicat de presă la inceperea proiectului „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” C3 - Managementul deseurilor Beneficiar: COMUNA STĂNILESTI   ...

Urșii au dat iama printr-un sat din Bacău
25/05/2024 16:30

Jandarmii au intervenit la Coţofăneşti, Parava şi Oituz după ce a fost semnalată prezenţa unor urşi in gospodării sau pe stradă, a informat, sambătă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bacău ...

O fetiță de 8 ani din Botoșani a fost violată și ucisă. Criminalul a fost prins
25/05/2024 16:08

O fetiţă de 8 ani din judetul Botosani, care fusese dată dispărută aseară, a fost găsită decedată, azi noapte, intr-o lizieră de salcami de la marginea satului Jijia, comuna Albesti. Purtătorul de c ...

El este presupusul criminal al fetiței de 8 ani, prins după 12 ore de căutări cu drone, câini și elicopter
25/05/2024 15:51

Un bărbat in varstă de 32 de ani a fost retinut, sambătă, după ce trupul unei fetite de 8 ani a fost descoperit, in noaptea de vineri spre sambătă, intr-o lizieră de salcami de la marginea satului Jijia ...

„Povești muzicale” – atelier de lectură pentru copii, la Palatul Culturii
24/05/2024 11:15

Atelierele de lectură pentru copii „Povesti muzicale” continuă sambătă, 25 mai 2024, de la ora 16.00, in Sala „Stefan Procopiu” de la Palatul Culturii, cu o nouă editie. Coordonate ...

Zeci de locuri de parcare, scoase la licitație
24/05/2024 10:49

  Directia de Exploatare Patrimoniu organizează in perioada următoare 2 licitatii publice cu strigare pentru inchirierea unui număr de 58 de locuri de parcare situate pe strada Vasile Lupu numărul 98A ...

„Bătălia Cărţilor”, la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”
24/05/2024 10:48

Biblioteca Judeteană „Gh. Asachi” Iasi, in calitate de organizator si Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, in calitate de initiator, lansează o nouă editie a Concurs ...

Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă
24/05/2024 10:46

Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei, a fost pusă in libertate, după ce magistraţii Curţii de Apel Suceava au decis inlocuirea m ...

„Muzica va fi definiția carierei mele”
24/05/2024 10:06

În inima orasului, intr-o sală mică si luminoasă, sunete delicate incep să danseze in aer. Mainile mici ale copiilor se miscă gratios pe clapele pianului, creand o simfonie plină de emotie si profun ...

La Iași, certificatele de deces pot fi obținute în format digital!
24/05/2024 09:45

Începand din această lună, iesenii pot obtine in format digital, dar si fizic, la cerere, certificatele de deces eliberate de Oficiul Stării Civile din cadrul Directiei Locale de Evidenta Persoanelor ( ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei