Dispensar medical nou la Motoşeni
Dimensiune font:
Iniţiativa aparţine Asociaţiei de caritate ,,Betania” din Bacău * în parteneriat cu Primăria comunei Motoșeni, un grup de 25 de voluntari olandezi ai organizaţiei ,,Werkgroep Zegveld” au construit clădirea în doar trei săptămâni * unitatea a devenit funcţională pentru populaţie în urmă cu două zile
Lăsând la o parte distracţiile verii, voluntarii olandezi au muncit de dimineaţa până seara pentru o comunitate pe care nu o cunoşteau, dar care avea stringentă nevoie de o unitate medicală modernă, de serviciile căreia să poată beneficia fiecare localnic.
Timp record de muncă
În noua clădire a dispensarului (ale cărei lucrări au început pe 25 iulie, iar inaugurarea a avut loc pe 13 august!) investiţie care s-a ridicat la circa 60.000 euro, va funcţiona și un cabinet stomatologic, iar dotarea sediului cu aparatură medicală performantă se va face tot de către Asociaţia ,,Betania”. Autorităţile locale din Motoșeni au pus la dispoziţie terenul pentru construcţia clădirii și au asigurat cazarea voluntarilor într-un centru de zi.
,,Voluntarii de la «Werkgroep Zegveld», niște oameni minunaţi, au muncit din tot sufletul pentru ca oamenii din zonă să beneficieze de servicii medicale la standarde civilizate”, a spus Andre Muit, președintele Asociaţiei ,,Betania”. Dispensarul este cel de-al șaselea ridicat in judeţul Bacău cu voluntari din Olanda, după cele de la Gura Văii (2002), Huruiești (2004), Izvorul Berheciului (2008), Găiceana (2009) și Colonești (2013).
Misiunea şi scopul organizaţiei
Înfiinţată în 1995, Asociaţia Betania este o organizaţie umanitară de sprijinire a tuturor categoriilor defavorizate ale comunităţii. Misiunea sa este realizată prin derularea de proiecte sociale, medicale şi educative, fiind prima organizaţie de utilitate publică din judeţul Bacău, furnizor pentru o
gamă largă de servicii sociale.
Romulus Dan BUSNEA
,,Ne bucurăm pentru această adevărată și minunată izbândă. Construcţia nouă este una modernă și acest proiect a fost ca o lecţie pentru noi” - primarul Corneliu Ghelase Armencea
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau