DNA continuă seria decapitărilor la Consiliul Judeţean Iaşi

default

Dimensiune font:

| 24-11-2015 07:00

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Victor Chirilă a fost reţinut aseară pentru 24 de ore în dosarul „Albumul” * acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la fals intelectual * Irina Mihaela Raţă – Hăpăleţ, consilier în cadrul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ Iaşi este acuzată de fals intelectual şi abuz în serviciu, fiind pusă sub control judiciar


Procurorii DNA au mai tăiat ieri, 23 noiembrie, două capete în scandalul de la Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi. A fost pusă în mişcare acţiunea penală şi reţinut pentru 24 ore fostul vicepreşedinte al instituţiei Victor Chirilă, acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi la fals intelectual, în vreme ce Irina Mihaela Raţă Hăpăleţ, consilier în cadrul Direcţiei de Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ, a fost pusă sub control judiciar. În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi Cristian Adomniţei, preşedintele suspendat al CJ, Teodora Jinga, şefa Direcţiei de Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, Carmen Irimescu, şefa Serviciului de Proiecte şi Parteneriate şi Letiţia Popa, patroana Laser Co. Scandalul a pornit de la achiziţia de servicii de tipărire a materialelor de promovare a judeţului Iaşi, contract adjudecat de SC Laser Co. „În 19 decembrie 2013, între Consiliul Judeţean laşi şi SC Laser Co a fost încheiat un proces verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea, către autoritatea contractantă, a unui număr inferior de repere, faţă de cel prevăzut în contract, respectiv 11 din cele 16, nefiind predate şi primite albumele de prezentare, broşurile, DVD-urile cu filmul, machetele cu proiectul conceperii şi design-ului acestora. Reperele nepredate au valoare totală, conform contractului, de 213.005,71 lei”, au spus procurorii. Contractul cuprindea câte 1.000 de exemplare dintr-un catalog de prezentare a judeţului Iaşi editat în limbile română şi în engleză, broşuri bilingve, calendare de evenimente, mape de prezentare a judeţului laşi, 5.000 de hărţi turistice, 300 de magneţi, dar şi realizarea unui film de prezentare, furnizarea a 200 stick-uri USB, 2.000 de pixuri, 6.000 de sacoşe personalizate şi o prezentare în format PowerPoint a proiectelor judeţului. Însă, nu toate materialele au ajuns în magazia CJ Iaşi. „În luna decembrie 2014, inculpatul Chirilă Victor, având funcţia de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, deşi nu mai avea calitatea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a ajutat persoanele care făceau parte din Comisia de recepţie să ateste, în mod nereal, că toate bunurile au fost primite, semnând în locul preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi şi aprobând procesul verbal de recepţie cantitativă şi calitativă. Procesul verbal de recepţie a fost semnat şi de inculpata Raţă Hăpăleţ Irina Mihaela, în calitate de consilier in cadrul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi”, se arată în comunicatul DNA Iaşi.

Victor Chirilă: „Am semnat documentaţia de începere a proiectului”

Încă de la începutul anchetei, numele lui Victor Chirilă s-a aflat pe buzele tuturor, cu toate că acesta a fost extrem de relaxat pe toată perioada cercetărilor. În luna mai, anul acesta, Chirilă a fost contactat de redactorii cotidianului Evenimentul Regional al Moldovei, când a recunoscut că semnase o parte din documentaţia contractului cu Laser Co. „Vreau să transmit că procurorii nu caută persoanele care au semnat contractul, ci pe cei care au acţionat împotriva demersului acestuia. Da, eu am semnat documentaţia de începere a proiectului. Apoi, începând cu dispoziţia de numire a comisiei de recepţie şi documentele ulterioare nu au mai fost semnate de mine, ci de domnul Aivănoaiei şi de preşedintele CJ. Eu stau liniştit în privinţa anchetei”, spunea la acea vreme Victor Chirilă. În aceeaşi perioadă, acesta a organizat şi o conferinţă de presă în care a încercat să-şi demonstreze nevinovăţia şi să se disculpe de orice posibilă acuzaţie.

Prejudiciu de 400.000 lei la bugetul judeţului

Potrivit procurorilor, Irina Mihaela Raţă-Hăpăleţ, în calitate de consilier în cadrul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, a semnat, în calitate de membru al comisiei de recepţie, procesul verbal de recepţie cantitativă şi calitativă nr. 30/07.01.2014. Numai că această dată a fost falsă. Apoi, aceasta a semnat adresa prin care Direcţia Proiecte si Dezvoltare Durabilă – Serviciul Proiecte şi Parteneriate a înaintat Direcţiei Economice a Consiliului Judeţean Iaşi documentele privind plata facturii sumei de 334.800 lei, emisă de SC Laser Co SRL. „Cei doi inculpaţi, cunoscând faptul că o parte din bunurile respective nu fuseseră livrate, au urmărit ca SC Laser Co SRL să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri şi, totodată, să nu poată fi obligată la plata penalităţilor în cuantum de 0,1 % din contravaloarea serviciilor rămase de executat, pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei obligaţiilor asumate prin contract şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor, penalităţi care curgeau de drept. Aceste activităţi infracţionale au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în cuantum de 213.005,71 lei judeţului Iaşi, la care se adaugă contravaloarea penalităţilor, rezultând un prejudiciu total în cuantum de 391.955,20 lei, prin plata nelegală a sumei respective din bugetul unităţii administrativ teritoriale şi prin împiedicarea perceperii penalităţilor, precum şi obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru firma respectivă”, mai notează procurorii. 

 

Numele lui Chirilă, şi în contractele penale cu pubele

Numele lui Victor Chirilă apare şi în contractele pentru care procurorii DNA Iaşi au descins săptămâna trecută la sediul CJ. De altfel, când avea funcţia de vicepreşedinte, Chirilă a primit în subordine Direcţia de Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte şi Serviciul Investiţii. În dosarul de achiziţie a utilajelor şi pubelelor din cadrul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Iaşi”, în valoare de 42 milioane lei, din data de 29.06.2013, Victor Chirilă apare pe lista „persoanelor cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante, în ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizare procedurii de atribuire care aprobă/semnează documente emise în legătură cu sau pentru procedura de atribuire”, alături de Cristian Adomniţei.

Vezi și Cifrele ameţitoare din spatele descinderii DNA la Consiliul Judeţean Iaşi

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei