Doctoriţele şpăgare au scăpat de arestul la domiciliu
Dimensiune font:
Arestate preventiv pentru luare de mită, cele două vasluience au fost puse sub control judiciar * pentru faptele lor de corupţie au interdicţia de a intra în spital
Medicii Doina Andrei şi Simona Botez, de la Secţia de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, arestate preventiv pentru luare de mită şi efectuarea de avorturi ilegale şi plasate apoi în arest la domiciliu, au fost eliberate. Ele sunt cercetate sub control judiciar. Cele două au, potrivit decizie magistraţilor vasluieni, interdicţia de a intra în spital şi de a profesa. Medicul Adrian Tănăsescu este, la rândul său cercetat sub control judiciar, în acelaşi dosar.
Cât a durat lăcomia
Povestea a început în 2009. Până anul trecut, Doina Andrei, Simona Botez şi Adrian Tănăsescu, medici în cadrul Secţiei Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, au solicitat şi obţinut de la pacienţi sume de bani variind de la 50 la 1.600 de lei. „Demersurile lor au avut legătură cu efectuarea de acte de serviciu, respectiv prestarea serviciilor medicale gratuite sau pentru îndeplinirea de acte contrare îndatoririlor de serviciu, efectuarea de întreruperi de sarcină la cerere, vârsta sarcinii fiind de peste 14 săptămâni, activitatea ilegală fiind disimulată prin comiterea de infracţiuni de fals, referitor la completarea inexactă a foilor de observaţie clinică cu privire la pacienţi”, arată procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Simona Botez şi Doina Andrei au fost arestate preventiv la jumătate lunii februarie a anului trecut, în urma unui flagrant. În sarcina Simonei Botez, procurorii au reţinut 14 infracţiuni de luare de mită, patru infracţiuni de fals intelectual şi trei infracţiuni de întreruperea cursului sarcinii, Doina Andrei este acuzată de săvârşirea a 25 infracţiuni de luare de mită, patru infracţiuni de fals intelectual şi trei infracţiuni de întreruperea cursului sarcinii, în timp ce Adrian Tănăsescu este acuzat de săvârşirea a zece infracţiuni de luare de mită.
Simona Botez şi Doina Andrei sunt acuzate de luare de mită, internări fictive şi avorturi ilegale, ancheta stabilind că acestea îşi numeau pacientele care nu plăteau pentru serviciile medicale „vaci”, „proaste” şi „scroafe gravide”, în timp ce bebeluşii lor erau „draci”, potrivit convorbirilor telefonice interceptate de anchetatori.
Citeşte şi: A născut acasă din cauza medicului
Tudor IFRIM
Doctoriţele negociau la telefon cu pacientele preţurile pentru intervenţii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau