Doctorul Marin Burlea îşi începe călătoria către Cer

default

Dimensiune font:

| 29-10-2018 05:38

Reputatul medic pediatru Marin Burlea va fi condus astăzi pe ultimul drum. Călătoria către lumea îngerilor va începe din amfiteatrul Spitalului „Sfânta Maria”, locul unde regretatul profesor universitar şi-a petrecut mare parte din viaţă şi unde a salvat foarte mulţi copii. „Peste 300.000 de copii au trecut prin mâinile mele, în cei 35 de ani de carieră. Am avut o adresabilitate ridicată, îmi aduc aminte că făceam 20 de gărzi pe lună pe salvare. Aveam energie şi elan la acea vreme şi astfel că am intrat în casele a zeci de ieşeni”, spunea prof. univ. dr. Marin Burlea într-un interviu acordat, recent, cotidianului Evenimentul Regional al Moldovei.

CV de învingător

Marin Burlea s-a născut pe 8 ianuarie 1949 într-o familie cu patru copii, în judeţul Ilfov, comuna Vidra. Datorită admiraţiei pe care i-o purta unchiului său, chirurgul Alexandru Burlea, de la Spitalul de Pneumologie, a ales să urmeze cursurile Liceului „Mihai Eminescu” din Iaşi. În 1967 a intrat la Facultatea de Medicină şi a ales să devină medic pediatru. A parcurs etapele evoluţiei universitare de la şef de lucrări, conferenţiar şi, din 2002, profesor universitar şi şef de clinică, fiind susţinut de prof.dr. Carol Stanciu, un titan al gastroenterologiei de adulţi, şi de prof.univ.dr. Vasile Burlui. A fost şef de clinică şi coordonator naţional pentru rezidenţiatul de gastroenterologie pediatrică, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, director general al Spitalului Clinic de Urgenţe pentru Copii „Sf.Maria” Iaşi şi preşedinte al Societăţii Române de Pediatrie şi a susţinut o prodigioasă activitate în Asociaţia Europeană de Pediatrie (EPA) şi Academia Europeană de Pediatrie (EAP).
Profesorul Marin Burlea a susţinut cursuri la disciplina Pediatrie, a fost membru al Senatului UMF „Grigore T. Popa” şi Prorector al Universităţii între 2004-2006.
Cariera profesională i-a fost presărată cu peste 300 de titluri ştiinţifice şi cărţi de specialitate.
În destinul profesional şi nu numai, un rol covârşitor l-a avut maestrul Marcel Burdea, de la care nu doar tainele profesiei, ci şi principii corecte de viaţă.
„Un medic care nu are un maestru se numeşte autodidact şi, oricât de mult ar citi şi studia, performanţele sale vor fi medii sau mediocre”, spunea regretatul Marin Burlea.

A fost printre primii specialişti ieşeni care s-a specializat în ecografie. În anul 1984, profesorul Ioan Tansanu, în urma unor relaţii cu Crucea Roşie din Suedia, a intrat în posesia unui ecograf foarte performant. „M-a trimis la cursuri pentru a putea lucra cu acest aparat. M-am specializat în ecografie cu regretatul profesor Cezar Danil şi Carol Stanciu. Pentru că ştiam să fac ecografii, asta a contribuit la câştigarea unei notorietăţi, pentru că, fiind doar două ecografe în Iaşi şi în Moldova, aveam între 60 şi 100 de pacienţi într-o zi, copii şi adulţi”, a rememorat, în urmă cu ceva timp, medicul Marin Burlea primii paşi făcuţi într-o nouă specializare.

Mulţumesc pentru noua viaţă, Domnule Profesor!”

Marin Burlea a reuşit să salveze viaţa unor copii prin intermediul unor tratamente inovative. Un astfel de caz a fost în urmă cu un an, cel al unui copil care la patru ani care la venirea în spital cântărea cât un bebeluş de nouă luni. Din cauza problemelor de sănătate copilul nu reuşea să înghită alimente. Pentru că alimentaţia cale orală nu a mai fost posibilă, copilul a necesitat perfuzii de nutriţie şi a fost supus unor şedinţe de dilataţie a esofagului cu ajutorul unei tehnici care se folosea în serviciul de endoscopie intervenţională. Deşi de fiecare dată medicii au reuşit să-i refacă permeabilitatea esofagului, alimentele semi-lichide consumate de băieţel se transformau într-un dop alimentar. Astfel, prof. univ. dr. Marin Burlea a decis să îi administreze perfuzii cu substanţe nutritive, iar în paralel, ciocolată. În combinaţie cu probiotice, tratamentul s-a dovedit a fi unul salvator. Băiatul are acum patru ani şi este perfect sănătos....

Datorită priceperii sale, mulţi copii au acum o viaţă normală, în ciuda unor probleme de sănătate gravă. „În urmă cu aproximativ 42 de ani, profesorul Marin Burlea mă ţinea în braţe. Eram un copil de un an şi 4 luni care avea greutatea unui sugar de cel mult 6 luni. Mulţi medici spuneau la vizită: păcat de copil... Crunt verdict! După ani şi ani, am devenit medic, apoi chirurg. Şi după alţi ani mi-a devenit socru... Mulţumesc pentru noua viaţă, Domnule Profesor! Să ai drum lin între stele!”, a scris dr Alexandru Ciubara pe contul său de socializare.

În 40 de ani de carieră, cel supranumit „Îngerul copiilor” a salvat pacienţi aflaţi la un pas de moarte. Pentru mulţi dintre ei, holurile Spitalului „Sfânta Maria” din Iaşi le-au devenit casă, iar medicul Burlea, aproape un tată. Aşa a fost şi pentru Florentina, fetiţa hrănită doar cu pufuleţi până la patru ani. Micuţa a ajuns la spital în 2014 aproape în comă, suferind de o malnutriţie severă. Între timp s-a însănătoşit şi a fost adopetată de ctră un medic rezident din spital. „Astăzi, Flori împlineşte şapte ani. Micuţa care a crescut pe holurile Spitalului de Copii din Iaşi este acum o fetiţă frumoasă, deşteaptă şi sănătoasă. „La mulţi ani, draga mea! Ştii că eşti o fetiţă norocoasă şi îţi doresc ca norocul ăsta să te însoţească toată viaţa. Sper să ai parte numai de momente fericite, aşa cum ştii că le oferi mereu celor care te înconjoară”, scria Marin Burlea într-o postare pe Facebook pe 14 ianuarie 2017, de ziua lui Flori.

Medicul s-a implicat inclusiv în evenimente academice, unul dintre cele mai importante fiind Congresul Euro Pediatric, o manifestare de înaltă ţinută. La începutul acestei luni, s-a implicat în organizarea unei noi ediţii a Zilelor Pediatriei Ieşene „N.N. Trifan” fiind ultimul eveniment important pe care l-a regizat. De astăzi, Marin Burlea va avea o nouă misiune – să-i vegheze pe copii din lumea îngerilor!

Maura ANGHEL

 

***

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 octombrie, decretul de decorare post-mortem a profesorului universitar doctor Marin Burlea.
Astfel, în semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru excepţionala sa dăruire pe care a pus-o, vreme de o viaţă, în slujba îngrijirii aproapelui, constituind un reper al învăţământului şi al practicii medicale româneşti, Preşedintele României a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler profesorului universitar doctor Marin Burlea.

 

***

Slujba oficială de înmormântare a prof. univ. dr. Marin Burlea va avea loc luni, 29 octombrie, începând cu ora 10.30, în Amfiteatrul Mare al Spitalului Clinic de Urgenţe pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. Cortegiul funerar va pleca apoi, în jurul orelor 12.30-13.00, spre Cimitirul Eternitatea, unde reputatul medic, decorat post-mortem de către preşedintele Klaus Iohhanis, va fi înmormântat cu onoruri militare.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei