Doi foști miniştri, chemaţi în judecată de sindicaliştii din învăţământ
Dimensiune font:
Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi, este supărat pe foștii miniștri ai Educației Mircea Miclea şi Daniel Funeriu din cauza declaraţiilor făcute de aceştia la adresa sindicatelor din învăţământ. Procesul ar urma să fie deschis pe 10 ianuarie 2020. „Am hotărât acţionarea în instanţă a celor doi foşti demnitari ai statului român. Ne referim aici la domnii Mircea Miclea şi Daniel Funeriu. Aşa cum se ştie, sunt foşti miniştri ai Educaţiei în România. Prin urmare, opiniile dumnealor cred că produc efecte puternice. Ne-am gândit, în cazul şedinţei de Birou Executiv, că afirmaţiile sunt ofensatoare la adresa imaginii publice atât a structurilor sindicale din România şi a noastră. Chiar la începutul lunii ianuarie ne vom adresa Tribunalului Iaşi şi vom cere în acţiunea respectivă retragerea afirmaţiilor făcute de către cei doi . Domnul Miclea se referea la faptul că reforma trebuie făcută chiar dacă ea va produce tensiuni şi chiar dacă va fi durere, în timp ce domnul Funeriu vorbea de faptul că sindicatele sunt mafiotizate şi sunt structuri ilegitime de putere. Vom vedea şi în instanţă dacă lucrurile stau chiar aşa cum au zis domniile lor. Ne gândeam ca domnului Miclea să îi cerem suma de 5 euro, în timp ce domnului Funeriu să îi cerem 500 de euro, pentru că există totuşi o valoare între cei doi", a declarat liderul USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau