Doi pensionari au creat panică în staţiile RATP
Dimensiune font:
O octogenară a alunecat pe scara autobuzului, iar unui pensionar i s-a făcut rău în timp ce aştepta tramvaiul
Două incidente petrecute simultan ieri, 3 februarie, în zone diferite ale oraşului, readuc în discuţie faptul că pensionarii sunt predispuşi la accidente atunci când circulă cu mijloacele de transport în comun. Astfel, în jurul orei 9.30, în staţia de la Universitate, pe sensul de mers spre Rond Copou, o femeie în vârstă de 80 de ani, a alunecat în momentul în care a dorit să urce în autobuzul 205 (traseul 41), care staţiona pentru îmbarcarea călătorilor.
„La faţa locului s-a prezentat o echipă medicală care i-a acordat primul ajutor şi a transportat victima la UPU a Spitalului Sf. Spiridon. Reprezentanţii Poliţiei au preluat cazul şi fac cercetări pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care s-a petrecut incidentul. Autobuzul implicat în eveniment a fost retras de pe traseu, pentru a fi expertizat tehnic. La verificarea efectuată la faţa locului, reprezentanţii Poliţiei au constatat că autobuzul nu porneşte de pe loc cu uşile deschise”, spune Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi.
Un incident similar în Tătăraşi
La aceeaşi oră, dar de data aceasta la Piaţa Chirilă, unui bărbat în vârstă de 65 de ani aflat în tramvaiul 124, ce se deplasa pe traseul 3 spre Târgu Cucu, i s-a făcut rău, motiv pentru care a fost chemată ambulanţa, acordându-i-se primul ajutor. „Persoana era cunoscută cu probleme medicale. Era însoţit de fiul său, care a susţinut că părintele său este diabetic. Circulaţia tramvaielor a fost oprită 10 minute”, a mai spus oficialul RATP. (T. Damaschin)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau