Donații pentru sinistrații din Oltenia
Dimensiune font:
Pietrenii s-au arătat solidari cu semenii lor din sudul țării, afectați de inundații * Parohia Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”-Gară Piatra Neamț și firma de pază Pretorian, au adunat mai multe donații constând în haine, alimente și alte obiecte
Produsele colectate vor fi distribuite în localităţile afectate de inundaţii prin intermediul consiliilor şi comitetelor parohiale, sub îndrumarea preoţilor parohi şi coordonarea centrelor eparhiale. „La inițiativa Înaltpreasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu ajutorul oamenilor de bine și cu concursul firmi de pază și securitate Pretorian, am adunat mai multe donații. Mulțumim oamenilor și administratorului firmei pentru grija față de cei care sunt în nevoi, în urma inundațiilor din Oltenia. În mare parte sunt haine, multe dintre ele noi. Avem și alimente neperisabile și veselă. Pentru bucuria făcută de credincioșii noștri, prin aceste daruri, Dumnezeu să le dea sănătate, iar cei care sunt în nevoi să aibă putere să depășească acest amar din viața lor”, a declarat preotul paroh Gheorghe Mocanu. Firma Pretorian a donat 60 de saci cu îmbrăcăminte, pentru cei aflați în nevoi. „Societatea noastră s-a gândit la acești oameni care au trecut prin suferințe grele, unii dintre au rămas doar cu o pereche de pantaloni pe ei. În funcție de posibilitățile financiare vom mai face și alte donații. Sperăm să fie bine primite”, a declarat Nicolae Lambru, directorul societății Pretorian.
Bunurile donate vor ajunge la Protopopiatul Piatra Neamț, până vineri, 15 august, de unde vor fi trimise către sinistrați.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau