Dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis
Dimensiune font:
Un bărbat de 34 de ani, din comuna Hemeiuş, judeţul Bacău, a băut bine, după care s-a urcat la volanul unei maşini care nu avea plăcuţe cu numere de înmatriculare. Mai mult, bărbatul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie. Autoturism care nu avea montate plăcuţele cu numere de înmatriculare a „sărit în ochii” poliţiştilor de la Postul Poliţie Mărgineni când circula pe drumul judeţean 119 B Hemeiuş, din direcţia Piatra Neamţ către Bacău. Poliţiştii au fost „loviţi” de emanaţia puternică de halenă alcoolică a şoferului.de 34 de ani. La testul cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care şoferul a fost condus şi la Spitalul Judeţean Bacău unde i-au fost preluate două probe biologice de sânge la interval de o oră, în vederea stabilirii alcoolemiei. Efectuându-se verificări în baza de date, a rezultat că persoana depistată la volan nu deţine permis de conducere pentru niciun fel de categorie de autovehicule. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducre pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie prin parchet.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau