Dosar penal pentru un şofer recalcitrant din Săuceşti
Dimensiune font:
Poliţiştii din Săuceşti, judeţul Bacău, au oprit în trafic pentru control, un autoturism condus de un tânăr care circula pe raza satului Şerbeşti, cu direcţia de mers sat Siretu. Conducătorul autoturismului nu a putut prezenta nici un document personal sau al mașinii, declarând că locuiește în municipiul Bacau și are 31 ani.
Duhnind a băutură, poliţiştii i-au cerut să coboare din maşină. Şoferul beat a refuzat fiind imobilizat şi condus la Postul de Poliţie Săuceşti. La Postul de Poliţie a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind de 1,44 mg / l alcool pur în aerul expirat. În autoturism, pe scaunul din dreapta a conducătorului auto a mai fost identificat un tânăr de 19 ani, domiciliat în Bacău. Acesta fiind violent a fost imobilizat şi condus la sediul Postului de Poliţie Săuceşti, unde a fost sancţionat contravenţional conform Legii 61/1991 mod. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, art. 336 alin.1 din C.p. urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie propusă soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau