Dosarul marii capturi de ţigări, întârziat de o cerere la instanţă
Dimensiune font:
Unul dintre membrii reţelei de contrabandişti de ţigări bârlădeni prinşi în aprilie, când au fost confiscate peste jumătate de milion de ţigarete din Republica Moldova, introduse ilegal în ţară, a reuşit întârzierea începerii procesului în care era acuzat, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui. El a obţinut scoaterea de pe rol a cauzei. Printre acuzaţii din dosar se află şi un fost poliţist de frontieră, Bogdan Plăcintă, apropiat al lumii interlope din Bârlad, care facilita introducerea în ţară a ţigărilor
La începutul lunii aprilie, procurorii DIICOT Vaslui au reuşit destructurarea a nu mai puţin de 5 grupări infracţionale organizate specializate în contrabanda de ţigări care acţionau în zona Bârladului. Împreună cu peste 200 de lucrători de poliţie şi jandarmerie din judeţele Vaslui, Iaşi şi Bacău, au fost efectuate, concomitent, 35 de percheziţii în mai multe locaţii din Bârlad, fiind confiscate peste 500.000 de ţigarete de provenienţă Republica Moldova, importante sume de bani, 10 autoturisme folosite la transportul ţigărilor, dar şi 3.200 de cutii de materiale pirotehnice deţinute fără drept, precum şi un detector antispionaj cu rol de detectare a microfoanelor ascunse. „A fost cea mai amplă astfel de acţiune desfăşurată în ultimii ani în judeţul Vaslui, nu mai puţin de 50 de persoane, aparţinând celor 5 grupări infracţionale, fiind audiate, 6 dintre contrabandişti fiind reţinuţi şi ulterior aduşi în faţa judecătorilor Tribunalului Vaslui cu propunerea de arestare preventivă”, au spus procurorii.
Magistraţii nu au fost de acord cu arestarea decât a trei dintre acuzaţi, Elvis Cătălin Obreja, Dan Ştefan Agache şi Costică Donciu. Alte persoane, fraţii Culai şi Ionel Brătianu, precum şi un poliţist de frontieră, Bogdan Plăcintă, care se pare că facilita introducerea în ţară a ţigărilor de contrabandă, sunt cercetate în liberate, sub control judiciar.
Cerere admisă de instanţă
Elvis Cătălin Obreja a trimis către instanţă nenumărate cereri de eliberare din arest, făcând, chiar a doua zi după ce Tribunalul Vaslui a emis mandatul de arestare preventivă, o cerere de examinare fizică pentru a demonstra că nu suportă regimul de detenţie. O lună mai târziu, a fost eliberat şi plasat sub control judiciar, şi această măsură fiind ulterior contestată de Obreja, judecătorii dându-i permisiunea de a părăsi teritoriul municipiului Bârlad, cu obligaţia însă de a nu părăsi ţara fără acceptul instanţei.
La începutul lui august, contrabandistul a făcut o nouă plângere către Tribunalul Vaslui, de această dată acuzând unele măsuri luate sau acte efectuate de procurorii DIICOT în timpul cercetării penale. Instanţa a admis, zilele trecute, şi această cerere şi a dispus scoaterea de pe rol a dosarului şi retrimiterea către DIICOT spre competentă soluţionare. În aceste condiţii, până ce procurorii vor verifica acuzaţiile aduse de inculpat şi, dacă va fi cazul, vor reface documentaţia, procesul este blocat, iar Elvis Cătălin Obreja, la fel ca ceilalţi contrabandişti, se pot bucura în continuare de libertate.
Ovidiu IANCU
500.000 de ţigarete
Aceasta a fost captura făcută de oamenii legii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau