Două firme îşi împart lucrările pe Bucium şi în centru
Dimensiune font:
În cursul acestei săptămâni au fost demarate lucrări edilitare în zona centrală şi în Bucium. Astfel, la acest moment, firma Viarom a atacat lucrări pe strada Sf. Andrei, Iancu Bacalu şi strada Tănăsescu. „În ce a mai rămas din acest an, dar şi în 2017, vom continua lucrările prin devieri de circulaţie asigurate printr-o semnalizare corespunzătoare. Am încercat să ocolim Sărbătorile Iaşului şi ne vom concentra asupra acestor lucrări după trecerea lor”, a precizat primarul Mihai Chirica. De asemenea, Viarom mai lucrează pe Fundac Păun şi pe Fundac Bucium. Totodată, firma Conest va demara lucrări pe strada Petru Movilă, între strada Gării şi Petru Culianu. O altă măsură va viza montarea unei oglinzi de trafic la intersecţia Spital Paşcanu cu strada Moara de Vânt. „Am propus acest lucru, care se va petrece pe parcursul următoarelor două săptămâni, deoarece acea ieşire este lipsită de vizibilitate. De asemenea, vom da curs unei rugăminţi a celor de la USAMV, de a monta spinări de măgar la trecerile de pietoni din zona căminului C4”, a mai spus edilul. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau