Dramele de lângă noi - Un tânăr nu se lasă răpus de boală. Luptă cu cancerul de la 2 ani!

1drama

Dimensiune font:

| 06-12-2023 07:11

„Suntem martorii unui dans al durerii și al speranței, o călătorie zbuciumată a unei familii care nu a încetat niciodată să se agațe de speranță, chiar și în cele mai întunecate clipe. Elena și fiul ei, Alexandru, au fost loviți de soartă într-un mod care depășește cu mult înțelegerea multora dintre noi. Alexandru are 19 ani și se luptă cu o formă rară de cancer la coloana vertebrală”, anunță cei de la Asociația Salvează o Inimă. 

Tânărul a trecut prin momente de paralizie timp de un an, dar a supraviețuit. Anii copilăriei i-au fost marcați însă de durere, suferință, disperare, dar și speranță, determinare, credință. „Se spune că Dumnezeu nu îți dă mai mult decât poți duce. De 17 ani ne ducem crucea fără să îl întrebăm pe Cel de Sus De ce?, pentru că știm că nu de acolo vine suferința lui Alex. Dar parcă e prea mult, prea multă durere, disperare și frică în viața unui copil care suferă de cancer de la 2 ani. A căzut, s-a ridicat, a învins, a luat-o de la capăt din nou. Am trecut de la agonie la extaz și invers de atât de multe ori încât nici nu mai știu cum e să te bucuri. În viața noastră răul se repetă iar și iar. Doar puterea și dorința aprigă a lui Alex de a trăi ne face să nu ne pierdem mințile. Aceasta este frica cea mai mare, să nu ne pierdem mințile în încercarea disperată de a-i oferi lui Alex o viață normală”, este mărturia emoționantă a unei mame care își îngrijește copilul bolnav de cancer de când avea doi ani. 

 

„Mă rog la Dumnezeu să găsească o soluție. Cu siguranță nu mă va abandona și va acționa prin oameni, pentru că am 19 ani și vreau să trăiesc”, spune Alexandru, tânărul care se luptă, de 17 ani, cu cancerul.

 

Alexandru nu s-a clintit în fața a trei recidive dureroase ale maladiei. În prezent, un al patrulea atac al bolii a adus apariția a trei tumori de dimensiuni milimetrice pe coloana vertebrală. Medicii oncologi de la clinica unde s-a tratat în tot acest timp i-au recomandat să reînceapă ședințele de chimioterapie și radioterapie. Familia tânărului, atât de greu încercat de soartă, a epuizat însă de-a lungul anilor orice resurse financiare și nu își mai permite să susțină un tratament atât de costisitor. 75.000 de euro, de atât are nevoie Alexandru ca să continue bătălia vieții lui. „Toată copilăria mea a fost o luptă pentru supraviețuire, iar pentru părinții mei a fost o luptă să găsească soluții pentru a plăti toate tratamentele. Mă rog la Dumnezeu să găsească o soluție. Cu siguranță nu mă va abandona și va acționa prin oameni, pentru că am 19 ani și vreau să trăiesc”. Este dorința și visul lui Alexandru, să nu mai aibă grija bolii, a recidivelor, a tratamentelor, a lipsurilor materiale care îi pot pune viața în pericol.

„Trăim cu incertitudine de atâția ani. A devenit un stil de viață, chiar dacă e cumplit de greu. Are atât de multe vise și dorințe, dar acum vrea doar să se vindece. Nu se vaită, nu se victimizează, tot ce își dorește este să fie un copil normal, să nu rămână imobilizat într-un scaun cu rotile. Tot ce ne dorim noi ca părinți este să trăiască și să poată lăsa în spate copilăria furată de această boală cruntă”, mărturisește Elena, mama lui Alexandru. 

În speranța că va putea începe cât mai curând o nouă etapă de  tratament, familia lui Alexandru a apelat la Asociația Salvează o Inimă, care a deschis urgent o campanie de strângere de fonduri. „Suntem alături de el de mai mulți ani. Comunitatea noastră se mobilizează rapid, sper să o facă și acum pentru a-l putea ajuta pe acest tânăr să-și continue bătăliile cu boala. În acest moment are nevoie de 75.000 de euro, o sumă greu de adunat pentru o familie simplă atât de greu încercată. Cu sprijinul oamenilor de bine și al companiilor care ne sunt alături în astfel de campanii umanitare, sperăm să strângem în timp util suma necesară începerii tratamentului”, a transmis Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o Inimă. 

Cei care pot ajuta, sunt rugați să o facă donând în contul Asociației Salvează o Inimă: Cont în RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX; Cont în Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001; Cont în USD: RO 68 BTRL USD; CRT 00 W828 7001; Cod SWIFT: BTRLRO22. Adina MARCU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei