Drumul dintre Frasin şi Broşteni a fost asfaltat
Dimensiune font:
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ieri că drumul județean care leagă Frasin de Broșteni a fost asfaltat în Pasul Puzdra. Tronsonul, care leagă Broşteniul de Ostra, Stulpicani, Frasin, era cel mai deteriorat drum județean din Suceava. Lucrările s-au derulat din fonduri proprii. „Am cerut fonduri la Guvernul Dăncilă pe PNDL, dar nu au dat. Am făcut un împrumut să facem acest drum, dar din păcate OUG 114/2018 care a modificat prețurile, a făcut să nu vină nimeni la licitație și să nu se poată adjudeca. E vorba mai exact 21 de kilometri. Am venit de pe Valea Bistriței, de la Broșteni, cu asfalt, până la Tarnița. Drumul arată foarte bine și urmează să fie realizat marcajul rutier”, a spus Flutur.
El a mai declarat că au mai fost asfaltați șapte kilometri de drum și de la Frasin până la Stuplicani și Gemenea.
„Pe teritoriul orașului Frasin nu putem pentru că nu e de competența Consiliului Județean Suceava, ci a orașului Frasin. Ei trebuie să asfalteze acest drum”, a spus președintele CJ Suceava. El a mai declarat că speră să se finalizeze tronsonul rămas neasfaltat între Frasin și Ostra.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau