Drumul național care leagă Botoșaniul de Vama Stânca ar putea fi modernizat
Dimensiune font:
Senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, a declarat că anul viitor ar putea intra la licitație execuția lucrărilor de modernizare a drumului național Botoșani-Ștefănești, care conectează municipiul reședință de județ cu vama Stânca-Costești. Federovici a precizat că investiția pentru acest drum a fost întârziată cu un an în 2016, când premier era Dacian Cioloș. „În 2015 am făcut, în timpul guvernului PSD, studiul de fezabilitate pentru drumul Botoșani-Ștefănești. În 2016 nu s-a întâmplat absolut nimic. În 2017 s-a constatat că documentația trebuie, din anumite puncte de vedere, refăcută. În acest moment, DRDP Iași a refăcut documentația, apoi a fost trimisăla CNAIR pentru aprobare indicatori tehnico-economici. În măsura în care avem aprobați indicatorii la CNAIR, apoi la Ministerul Transportului, urmează apoi avize interministeriale și hotărârea de Guvern pentru prinderea sumelor în bugetul pentru anul viitor”, a declarat Doina Federovici.
El a precizat că drumul național Botoșani-Ștefănești nu se află în masterplanul de transport al țării și nu va putea fi modernizat cu fonduri europene, ci doar guvernamentale.
În cursul lunii octombrie va fi desemnată firma care va moderniza acest tronson.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau