Drumul spre Memorialul Ipoteşti va fi asfaltat
Dimensiune font:
Primăria comunei Mihai Eminescu va asfalta, în acest an, tronsonul care asigură legătura cu drumul naţional Botoşani-Dorohoi.
Este vorba despre cinci kilometri pe care vor lucra muncitorii firmei Tehnic Asist, cea care a câştigat licitaţia. „Valoarea lucrării este de peste 3 milioane lei. Drumul leagă centrul de comună de Botoşani-Dorohoi, trece prin faţa Memorialului Ipoteşti, prin faţa Primăriei şi merge până la drumul sătesc spre Lacul cu nuferi”, a declarat Aneta Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu.
Edilul-şef a precizat că va semna ordinul de începere a lucrărilor la primăvară. Banii folosiţi pentru asfaltarea celor cinci kilometri de drum provin de la Ministerul Dezvoltării.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau