Drumul spre viitorul Spital Regional, fără documentaţii tehnice

default

Dimensiune font:

| 01-11-2016 06:04

Calea de acces pomenită de autorităţile locale pentru viitorul Spital Regional de Urgenţă, respectiv DJ 248B Leţcani – Bogonos – Horleşti, nu are nici măcar studiul de fezabilitate început * în plus, accesarea fondurilor europene pentru drumurile din Axa 3 a Masterplanului de drumuri judeţene nu este posibilă, din mai multe considerente * astfel, costurile vor fi suportate din bugetul judeţului, iar lucrările pot depinde şi de negocierea cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare


În prezent, Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi nu are niciun studiu de fezabilitate realizat cu privire la tronsonul DJ 248B Leţcani – Bogonos – Horleşti (centura uşoară a Iaşului), prins în Axa prioritară 3 a Masterplanului drumurilor judeţene. Este vorba de porţiunea care va lega viitorul Spital Regional de Urgenţă de strada C. A. Rosetti. Principala problemă a autorităţilor judeţene constă în faptul că lucrările pentru Axa 3 din Masterplan nu pot fi făcute pe bani europeni, ci din bugetul propriu, deoarece nu sunt întrunite câteva puncte relevante. Unul ar fi legat de suprafaţa totală a drumurilor din Axa 3, care este de doar 59,4 kilometri, cu o estimare a costurilor ce se ridică la 17,9 milioane euro. CJ Iaşi ar putea însă acoperi această investiţie din fondurile proprii, în condiţiile în care excedentul bugetar al judeţului este de aproximativ 20 de milioane de euro, la care ar urma să se adauge 15 milioane pe care statul român urmează să le returneze CJ Iaşi ca TVA la lucrările de modernizare a Aeroportului. Un alt impediment ar fi că acest tronson nu se leagă de nicio arteră importantă, ceea ce ar scădea din punctajul unui eventual proiect pe fonduri europene. În plus, lucrările de modernizare pe drumurile judeţene din Masterplan nu pot începe până la finalul negocierilor pentru un credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Sectorul de drum judeţean care va face una dintre legăturile cu Spitalul Regional de Urgenta se află în Axa prioritară 3 din Masterplan şi se va ţine cont de această urgenţă în demararea etapizării. Dacă locaţia rămâne cea stabilită, atunci şi CJ va face toate demersurile să realizeze în termen această lucrare. Acum se lucrează la depunerea documentaţiei pentru Axa 1 Iaşi – Suceava, cu termen până la 16 noiembrie”, a declarat Vlad Ciobanu, purtătorul de cuvânt al CJ Iaşi. Între timp, comisia de prioritizare a drumurilor a finalizat vizitele în teren, iar singurul lucru care rămâne de făcut este să stabilească punctajele.

 

Consilierii locali: „Drumul este prins în noul PUG?”

 

Ca urmare a anunţului făcut de primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, cu privire la stabilirea locaţiei Spitalului Regional de Urgenţă în Moara de Vânt, consilierii locali au cerut ieri explicaţii suplimentare. Aceştia l-au întrebat, în plenul CLM de ieri, dacă există date concrete care stau la baza afirmaţiilor făcute de acesta. „Vreau să întreb dacă această nouă cale de acces este prevăzută în noul PUG, dacă s-a făcut o evaluare financiară şi dacă s-a făcut o estimare a costurilor”, a fost interpelarea consilierului local PMP Violeta Găburici. În replică, Mihai Chirica a declarat că nu se cunosc, cu exactitate, costurile investiţiei, însă caută soluţii şi pentru o altă rută de acces către Aeroport. „Racordarea la CA Rosetti este necesară, pentru a nu deranja dezvoltarea tot mai alertă a spaţiului rezidenţial de pe zona Moara de Vânt. Nu e mai puţin adevărat că şi creşterea indicatorilor la Aeroport în momentul de faţă agresează oarecum liniştea oamenilor din zonă, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să găsim soluţii pentru a putea face ca aeroportul să-şi mărească capacitatea de călători, motiv pentru care, într-o discuţie viitoare o să vedeţi un document făcut între noi şi Consiliul Judeţean privind găsirea unei alte căi de acces cu trafic intens, cu cale directă către aeroport”, a declarat Mihai Chirica. Edilul a mai punctat că CJ Iaşi trebuie să prioritizeze această lucrare în Masterplanul drumurilor judeţene. „Noi venim cu o sumă estimată de peste 10 milioane euro, cu terenul pe care îl aducem în discuţie. Accesul vizează conectarea tuturor localităţilor din jurul municipiului Iaşi, inclusiv cele din afara judeţului şi face obiectul abordării la nivelul CJ prin elaborarea Masterplanului care, într-o primă prioritate, vizează dezvoltarea căii ocolitoare pe latura de nord a municipiului Iaşi”, a mai declarat Mihai Chirica. Cât despre costurile căii de acces, acesta a adăugat că vor face obiectul unei analize comune cu Ministerul Sănătăţii. 

 

* * *

17,9 MILIOANE EURO

Este estimarea de cost a lucrărilor pentru Axa 3 din Masterplanul drumurilor judeţene, în lungime totală de 59,4 kilometri

 

Incineratorul de lângă Iaşi, atac la sănătatea publică

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei