Dublă amendă pentru constructorul de pe Axa Sud
Dimensiune font:
Firma care efectuează lucrări în cadrul proiectului de reabilitare şi modernizare a tronsonului Nicolina - CUG a fost sancţionată de inspectorii Primăriei
În săptămâna premergătoare Paştelui, inspectorii Primăriei au întocmit 30 procese verbale de contravenţie, cu amenzi în sumă de 35.690 de lei, în urma controalelor efectuate la agenţii economici din Iaşi. Astfel, inspectorii Serviciului Control Intern au aplicat 13 amenzi în sumă de 20.100 lei pentru lipsa autorizaţiilor de funcţionare la unităţi de alimentaţie publică, o amendă de 200 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate autorizat, 7 amenzi în sumă de 8.500 de lei pentru lipsa contractelor de folosinţă a domeniului public, două amenzi în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea somaţiilor de ridicare a unor autoturisme avariate, abandonate pe domeniul public, două amenzi în sumă de 1.000 lei pentru nerespectarea obligaţiei de salubrizare a unor terenuri, o amendă de 300 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de salubrizare a unui spaţiu verde de către o asociaţie de proprietari din str. Cucu nr. 7, o amendă de 1.000 de lei pentru nerespectarea somaţiei de refacere a unui trotuar, urmare unei lucrări de intervenţie la reţeaua de alimentare cu gaze, o amendă de 1.000 de lei pentru lipsa graficului de execuţie a unei lucrări de extindere a reţelei de alimentare cu apă, o amendă de 590 de lei pentru nesemnalizarea unei lucrări de modernizare a sistemului de canalizare, şi o amendă de 1.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de amplasare a unor indicatoare de avertizare pentru lucrările de pe şoseaua Tudor Neculai, prinse în proiectul Axa Sud. Reamintim faptul că firma Vega 93 din Galaţi, care se ocupă de lucrările din Nicolina, dar şi UTI Group, firma care efectuează lucrări în zonă, pe un alt proiect, referitor la managementul de trafic, au fost amendate în cursul săptămânii trecute pentru lucrări deficitare pe partea carosabilă. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau