După cinci ani de la condamnare, un pedofil clamează nevinovăţia

4pedofil

Dimensiune font:

| 04-01-2021 23:51

 * acesta susţine că n-a avut parte de o judecată corectă şi că a declarat doar ceea ce i-au dictat procurorii * mai are de stat nouă ani după gratii, susține că-i bolnav şi vrea în libertate 

La vremea respectivă, cazul a făcut mare vâlvă, când s-a aflat că, vreme de doi ani, Florin David le violase în mod repetate pe cele două fiice gemene ale concubinei sale. El a profitat de faptul că femeia plecase la muncă în Italia şi că locuia doar cu minorele (pe atunci în vârstă de 14 ani) într-o gospodărie izolată. Întoarcerea femeii pe nepusă masă a dus la aflarea grozăviilor ce avuseseră loc în casă. Aceasta n-a ezitat deloc şi a sunat la 112 reclamându-şi partenerul. Se întâmpla în seara de 23 martie 2016.

David a auzit convorbirea şi a fugit în pădure, dar a fost capturat după cinci zile. După patru luni de proces, a primit o condamnare pe măsură: 12 ani şi patru luni de închisoare şi obligarea la plata sumei de 20.000 lei către cele două victime. I s-a pus sechestru asigurator pe casa în suprafaţă de 72 metri pătraţi şi pe grajd, el fiind încarcerat în Penitenciarul Mărgineni din judeţul Dâmboviţa.

Până la sfârşitul lunii noiembrie a anului 2020, deţinutul n-a ieşit cu nimic în evidenţă, şi-a văzut de pedeapsă fără a comenta în vreun fel. Apoi, subit, a făcut o primă contestaţie la executare. Judecătoria Iaşi şi-a declinat competenţa, astfel încât solicitarea lui David a ajuns pe rolul Judecătoriei Moreni.

În demersul său, condamnatul susţine că e nevinovat şi că, până la arestare, n-a avut niciun conflict cu legea. Totodată, îi acuză pe procurori că l-au păcălit, că el ar fi scris în declaraţii tot ce i-ar fi dictat aceştia, că aspectele consemnate nu corespund deloc cu realitatea şi că nu a „beneficiat de o judecată corectă la condamnare”. 

Audiat în ajunul revelionului, David a fost întrebat de magistraţi cum de n-a făcut niciun demers în toţi aceşti ani, ce argumente şi ce probe are pentru a-şi susţine afirmaţiile. N-a fost în stare să dea vreun răspuns, a menţionat doar că-i grav bolnav şi că vrea acasă. Evident, cererea i-a fost respinsă ca neîntemeiată şi a fost pus să plătească 400 lei drept cheltuieli judiciare. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Piețele Nicolina și Alexandru cel Bun vor avea noi parcuri fotovoltaice
01/06/2024 11:08

Conducerea Societătii „Eco-Piata” din Iasi a anuntat că va mări parcurile fotovoltaice pentru Pietele Nicolina si Alexandru cel Bun, asigurand, in mare parte, consumul energetic. ”În ...

01/06/2024 00:19

O tanără de 19 ani din Suceava a murit din cauza unor complicatii medicale apărute după nastere. Anul trecut, Bogdan Curelusă s-a căsătorit cu Bianca, iar in urmă cu o lună de zile fericirea le-a fost ...

Dumitru Buzatu, prima reacție după ce a fost exclus din PSD: 'Sunt simpatizant, simpatizanţii sunt mai răi ca membrii' / Decizia instanței
31/05/2024 15:27

Tribunalul Vaslui a decis, vineri, menţinerea arestului la domiciliu in cazul fostului preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, hotărarea nefiind definitivă.   "Menţi ...

Muzeul Memorial ‘Ion Creangă’ din Humuleşti se redeschide
31/05/2024 13:00

Muzeul Memorial ‘Ion Creangă’ din Humuleşti se va redeschide publicului incepand cu 2 iunie, după ce in ultimele luni a beneficiat de un proiect de conservare şi protejare a patrimoniului. &lsq ...

Copil salvat de la moarte după ce a fost operat pe creier. Interventția a durat 5 ore și s-a desfășurat în semiîntuneric
31/05/2024 12:09

O echipă medicală, condusă de conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi, a efectuat o operaţie revoluţionară, in semiintuneric, pentru a ...

  Neamțul se urcă pe „podiumul” național al accidentelor rutiere
31/05/2024 09:30

Judetul Neamt se află pe locul trei la nivel national in ceea ce priveste numărul de evenimente rutiere grave inregistrate pană la data de 29 mai 2024, cu un total de 60 de accidente grave, se arată intr-un ...

  Drumurile expres prind viteză în Moldova, cu câteva zile înaintea alegerilor!
31/05/2024 09:07

La sediul Consiliului Judetean Botosani s-a desfăsurat, in această săptămană, o importantă intalnire vizand armonizarea variantelor de traseu pentru viitorul drumu de mare viteză Botosani – Suceava ...

Colegiul „Mihai Eminescu” va fi modernizat și extins
31/05/2024 08:23

* s-a obtinut o finantare in valoare de 15,9 milioane lei pentru extinderea Corpului A cu 1.440 de metri pătrati, prin construirea a opt noi săli de clasă, spatii tehnice si de depozitare Primarul Mihai Chi ...

Zilele Vecinilor, în premieră, la Iași
31/05/2024 08:11

Patru comunităti din Iasi au castigat granturi de dezvoltare comunitară in valoare totală de 19.500 euro, in urma unui apel national de proiecte desfăsurat de organizaţia neguvernamentală „Înt ...

Baza Sportivă Ciric, modernizată la cele mai înalte standarde
31/05/2024 08:00

* Motivul? Organizarea celei de-a V-a editii a turneului masculin de tenis Concord Iasi Open, turneu de categorie ATP Challenger 100, ce se va desfăsura in perioada 8-14 iulie, respectiv a celei de-a III-a edi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei