După gratii pentru viol în grup
Dimensiune font:
Şase tineri din comna Văleni sunt în arestul poliţiei sub acuzaţia de viol şi lipsire de libertate. Un altul este căutat de oameni legii după ce a dispărut de la domiciliu.Victima, o adolescentă de 18 ani
Cercetările au fost demarate de polițiști în seara de 10 noiembrie, în urma unei sesizări primite de la tatăl unei tinere din comuna Muntenii de Sus. În urma investigațiilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că în seara de 10 noiembrie, în jurul orei 19.30, victima s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu B. Silviu, de 20 ani și B. Paul, de 27 ani, iar aceștia s-au oferit să o conducă cu autoturismul la domiciliu. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localității Văleni, unde i-au chemat pe A. Silviu, de 21 ani, B. Petrică, de 22 ani, B. Ionuț, de 20 ani și R. Alin, de 18 ani.
Trei dintre tineri au întreținut raporturi sexuale cu victima împotriva voinței acesteia, care le-a solicitat în repetate rânduri să fie condusă acasă. Ulterior, cei în cauză s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde a fost chemat și S. Ioan, de 19 ani, din comuna Văleni. În această locație, ceilalți 4 tineri au forțat victima să întrețină raporturi sexuale, deși aceasta a continuat să-i roage să o conducă acasă.
În jurul orei 22.30, tinerii au condus victima la domiciliul său și i-au recomandat să nu povestească despre cele întâmplate. Ajunsă acasă, fata a relatat părinților, care au sesizat polițiștii prin apel la numărul de urgență 112. De asemenea, a fost solicitată și o ambulanță, victima fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au reținut şase din tinerii implicați în comiterea faptelor, aceștia fiind prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate. În prezent, polițiștii desfășoară activități pentru identificarea și audierea lui B. Petrică, care a părăsit localitatea de domiciliu.
Pentru infracțiunea de viol, Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 12 ani, iar pentru infracțiunea de lipsire de libertate de la 1 la 7 ani.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
mara
Nov 15, 2014
castrati si obligati sa-si manince testicolele plus maximum de inchisoare.
Adauga comentariul tau