Elevi francezi, în vizită la copiii instituţionalizaţi din Neamţ
Dimensiune font:
Copiii din centrele de plasament „Elena Doamna” Piatra Neamț și „Ozana” Târgu Neamț au primit în vizită, în această săptămână, un grup de elevi din Franța care au dorit să-i cunoască. Vizita a fost posibilă datorită Asociației Piatra Neamț - Roanne, care, de-a lungul timpului, le-a oferit acestora daruri, excursii sau sprijin de orice natură. „Asociația Piatra Neamț-Roanne este un partener de nădejde al copiilor din centrele de plasament, fiind frecvent alături de ei prin tot felul de activități. Iată că acum a devenit intermediara unei relații de prietenie între ei și elevii francezi iar această interacțiune a fost benefică ambelor părți. Ne bucurăm că tinerii francezi care se pregătesc pentru o carieră în asistență socială au considerat că serviciile oferite de noi pot deveni modele de bună practică”, a declarat Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț.
Motivul vizitei de acum a fost un schimb de experiență între copii și o modalitate de a cunoaște serviciile sociale acordate în România. Grupul francez a fost format din 17 elevi, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, care studiază la un liceu cu profil de asistență socială și două cadre didactice. Copiii instituționalizați s-au pregătit să fie gazde ospitaliere cu plăcinte tradiționale moldovenești, prăjituri de casă și multă veselie. Adolescenții francezi au fost cuceriți de bunătăți, dar și de farmecul copiilor din centru, vizita terminându-se cu lacrimi și cu promisiuni ferme de a păstra legătura, după cum au informat cei de la Protecţia Copilului.
Grupul de elevi din Hexagon va mai rămâne în Neamț până vineri, urmând să viziteze mai multe centre de medicale și sociale.
Andreea AMARIEI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau