Elevii din Erbiceni participă la un Atelier de încondeiat ouă în Moldoviţa
Dimensiune font:
Acţiune are loc în cadrul programului „Şcoala altfel”
Un număr de 13 elevi din comuna ieşeană Erbiceni, împreună cu două cadre didactice şi preotul paroh din comună stau zilele acestea în familii din Moldoviţa şi participă până pe 11 aprilie la ateliere în cadrul cărora învăţă tehnici de încondeiere a ouălor. Potrivit directorului coordonator al Liceului Tehnologic „Vasile Cocea” din Moldoviţa, Dănuţa Mitric, încondeierea ouălor este transmisă celor din Erbiceni de elevii din Moldoviţa care au moştenit de la părinţii lor acest meşteşug străvechi, iar acţiunea se înscrie în programul „Şcoala altfel” într-un proiect educaţional „Sărbătoarea Paştelui. Tradiţie şi culoare”. Elevii din Erbiceni au vizitat deja unul dintre meşterii populari locali, Lucia Condrea, dar şi Muzeul ouălor încondeiate din localitate şi au făcut şi o plimbare cu mocăniţa.
Organizatorii acestei acţiuni sunt Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldoviţa, Şcoala Gimnazială” Constantin Erbiceanu” comuna Erbiceni - Iaşi, Primăria comunei Erbiceni, Primaria comunei Moldoviţa, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Moldoviţa, Parohia „Sf. Arh. Mihail si Gavril” Vatra Moldoviţei, Parohia „Constantin şi Elena” Erbiceni -Iaşi.
Irina BUCŞINESCU
Ouăle încondeiate de elevii din Erbiceni vor fi prezentate într-o expoziţie
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau