Elsaco a semnat un contract cu societatea de apă din Arieş
Dimensiune font:
Elsaco Electronic SRL Botoşani a semnat cu Societatea de Apă Arieş, operatorul serviciilor de apă şi canalizare în zona Turda-Câmpia Turzii, contractul de furnizare „Achiziţie şi montare contoare cu citire la distanţă”.
Acesta are o valoare de peste 14 milioane de lei şi o durată de execuţie de 6 luni. Obiectivul îl reprezintă achiziţia şi montarea a aproximativ 16.670 de contoare de apă rece, preechipate pentru transmiterea datelor la distanţă, la agenţi economici, asociaţii de proprietari şi utilizatori casnici din Turda, Câmpia Turzii, Mihai Viteazu, Corneşti, Cheia, Bogata, Sânduleşti, Copăceni, Luna, Viişoara, Urca, Gligoreşti.
Servicii complete
De asemenea, contractul vizează şi livrarea unor terminale de mână cu acumulator pentru citirea apometrelor, software-ului complet şi hardware-ului aferent pentru sistemul de citire al apometrelor, un sistem de management al datelor primite de la contoare, precum şi instalarea, punerea în funcţiune, testarea, întreţinerea şi instruirea personalului.
„Contoarele cu citire la distanţă permit aflarea consumului la orice moment, realizarea unor statistici cu privire la comportamentul de consum, fiind disponibil istoricul de consum din ultimele 13 luni. De asemenea, se pot depista pierderi de apă sau în cazul unor consumuri prea mari clienţii pot fi avertizaţi să ia măsuri de verificare a instalaţiei. Acest sistem face posibilă şi detectarea intervenţiilor neautorizate la contor”, se arată într-un comunicat de presă al companiei. Avantajul clientului la citirea la distanţă a contorului este că facturarea se face pe baza unui consum real, nu a unor estimări.
Contoarele cu citire la distanţă oferă un avantaj operaţional, permit citirea indexului de la o distanţă de până la 1.000 de metri, făcând posibilă determinarea consumului fără a fi necesară prezenţa consumatorului sau se poate realiza citirea chiar şi în cazul unor cămine inundate.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau