Eon suprafacturează, nimeni nu se sesizează

default

Dimensiune font:

| 23-04-2016 06:06

Reprezentanții Eon și ai Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei au fost puși față în față de prefect, pentru a explica dezastrul din facturi * măsura vine în urma valurilor de reclamații ale cetățenilor și susținute de directorii unor instituții din Iași * spre surpriderea acestora, reprezentanții Eon și ANRE au părut că fac front comun în fața consumatorilor, deși abuzurile au fost recunoscute de cei responsabili în reglementarea pe domeniul energiei

 


În urma mai multor reclamații cu privire la neclaritățile din facturile la gaz și energie, Prefectura Iași a solicitat, la finele acestei săptămâni, o întâlnire cu reprezentanții Eon și cei ai Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei. Întrevederea avea ca scop aspectele privind problemele consumatorilor de gaz și electricitate, motivele pentru care ieșenii sunt nevoiți să plătească regularizări uluitoare și cine stabilește tariful final. Unul din cele mai aprinse subiecte s-a aplecat asupra personalului responsabil cu relații publice, aspru criticat pentru reacția în dialogul cu clineții. „Vorbesc în calitate de viitor client la gaz. Este inacceptabil modul cum sunt tratați clienții de către personalul responsabil al Eon. Acolo sunt niște oameni care trebuie să-și găsească altceva de lucru, pentru că există o lipsă crasă de respect. Sunt clienți care vin de la sate, merg destul de mult până la ghișee, acolo unde sunt repeziți și li se întorc spatele. Este imposibil să ajungi la un for superior să discuți cu cineva, e ca un labirint ori mai ceva ca la pușcărie, totul e securizat. Am depus dosarul în august, anul trecut și abia în decembrie, în plină iarnă, au venit să mă racordeze la gaz. Sunt cinci luni în care nu doar am așteptat, dar m-am dus săptămânal să fac presiuni pentru că nu îi interesa”, a declarat Violeta Amariei, președintele Alianței Sindicale „Gh. Asachi” Iași.

 

Consumatori debranșați abuziv

 

Alți membri ai Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii spun că paznicii de la sediul Eon aproape că te iau la bătaie dacă vrei să vorbești cu cineva din conducere iar consumatorii sunt nevoiți să plătească pagubele înregistrate pe conducte până să intre în apartamentul lor. Deputatul Petru Movilă a atras atenția că ieșenii sunt debranșați abuziv din cauza greșelilor făcute de angajații Eon la momentul instalării contorului. „Sunt multe locuințe cărora li s-au luat contoarele și au fost debranșate abuziv. Doar o instanță judecătorească poate să decidă dacă un consumator a utilizat gaz în mod fraudulos”, a declarat Petru Movilă. Deputatul Sorin Iacoban spune că sistemul de facturare trebuie reglementat, astfel încât recalculările să fie plătite la facturare și nu prin regularizări care uneori ajung la nivelul unui salariu. „Printre consumatori sunt și oameni bătrâni care nu știu să citească facturile așa cum le emiteți. Gândiți-vă cum reacționează un vârstnic care primește acasă trei facturi de la Eon într-o singură lună. Am lăsat apartamentul nelocuit timp de trei luni. Vreau să vă spun că în această peroadă mi-au venit facturi mai mari decât atunci când locuiam în el și nu înțeleg de ce”, a spus și deputatul Camelia Bogdănici.

 

Eon și ANRE fac pact comun

 

Reprezentanții ANRE au spus că anul acesta nu au primit nicio sesizare cu privire la activitatea Eon pe zona județului Iași. Aceștia au arătat că, la adresa furnizorului de gaz și energie electrică au existat în total mai puțin de zece reclamații, toate privind răspunsuri tardive emise de Eon către consumatori. Cât despre situații de autosesizare, acestea au fost inițiate prin intermediul presei. „ANRE s-a autosesizat, în urma unor apariții în presă a faptului că furnizorul de energie a facturat de două ori certificatele verzi. Marea majoritate a amenzilor se dau pentru răspunsuri tardive ori întârzieri de răspunsuri, care trebuie oferite în termen de 15 zile. Există un protocol de colaborare cu Protecția Consumatorului în privința reclamațiilor iar recent am conlucrat în fața unor reclamații legate de umflarea facturilor”, a declarat Eugen Bujoreanu, Șef Serviciu la Direcția Generală de Control din cadrul ANRE.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei