Epidemie de infecţii cu rotavirus
Dimensiune font:
Peste 55 de cazuri de copii au ajuns la spitalele din judeţ * cei mai mulţi, 22, sunt în municipiul Vaslui * infecţia cu rotavirus este cea mai frecventă cauză de diaree severă la sugar şi copilul cu vârsta până la doi ani * deoarece există mai multe tipuri de rotavirus, copiii pot face boala de mai multe ori în timpul vieţii
Mai multe mame din judeţul Vaslui au semnalat apariţia infecţiilor cu rotavirus şi au ajuns cu cei mici la spitalele din judeţ. Medicii de la secţiile de Pediatrie spun că în judeţ au fost semnalate 55 de cazuri, dintre care 22 numai la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Vaslui.
Cum debutează boala
Rotavirusul este singurul virus care rezistă şi se dezvoltă la frig. Infecţiile provocate de el se manifestă cu diaree şi cu vărsături. În cazurile severe se prezintă şi cu febră mare, peste 39 de grade Celsius. Starea proastă este cauzată de deshidratare, care poate pune viaţa în pericol. Dacă nu sunt vaccinaţi, aproape toţi copiii vor face cel puţin un episod de infecţie cu rotavirus până la vârsta de 5 ani. Părinţii şi copiii mai mari se pot îmbolnăvi şi ei, însă în cazul lor boala este mai puţin severă deoarece au dezvoltat imunitate de la infecţiile anterioare. „Este o epidemie sezonieră. În ultima perioadă s-au înregistrat mai multe cazuri de îmbolnăviri cu rotavirus. Practic, virusul care are o perioadă foarte scurtă de incubaţie, dar una foarte lungă de eliminare provoacă o stare generală foarte proastă. Infecţia debutează cu febră mare persistentă şi cu diaree şi vomă. Din această cauză părinţii nu pot să hidrateze copiii şi ajung la spital. În momentul de faţă, sunt internaţi la Secţia de Pediatrie şapte copii, iar alte 15 cazuri au fost externate”, a declarat Ana Rinder, managerul SJU Vaslui.
Infecţia cu rotavirus debutează cu vărsături, urmat de sindromul febril şi scaune diareice, între 10 şi 20 pe zi. Perioada de incubaţie este între 12 şi 24 de ore, astfel încât boala se manifestă imediat. Potrivit studiilor, infecţiile cu rotavirus sunt foarte contagioase şi afectează 95% dintre copii, până la vârsta de 5 ani. Medicii pediatri spun că este foarte greu de determinat un focar al acestor infecţii, dar că părinţii trebuie să fie mai bine informaţi şi să recurgă şi la vaccinul specific pentru acest virus. Ovidiu IANCU
Potrivit studiilor, infecţiile cu rotavirus sunt foarte contagioase şi afectează 95% dintre copii, până la vârsta de 5 ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau