Eroul ieşean care a salvat viaţa londonezilor, lăudat de premierul britanic
Dimensiune font:
Premierul britanic, Theresa May, a vorbit despre brutarul ieşean care a luptat cu teroriştii în timpul atentatului din 3 iunie de la Londra. Brutarul ieşean, Florin Morariu, a fost dat exemplu de Theresa May în timpul unui discurs din Parlament, despre strategia de ieşire din Uniunea Europeană. Premierul a spus despre această acţiune din dorinţa ca Marea Britanie să păstreze un parteneriat strâns cu Uniunea Europeană. Aceasta a făcut trimitere la cetăţenii din toată Europa care au fost uciţi în atacuri terorist şi la persoanele care au dat dovadă de curaj în acest gen momente. Printre persoanele menţionate a fost şi brutarul ieşean care a sărit în faţa teroriştilor „am văzut un brutar român luptând cu teroriştii şi adăpostindu-i pe londonezi în brutăria lui. Aceste momente de eroism arată cum, în loc să ne dezbine, aceste atacuri nu fac decât să consolideze unitatea noastră”, a declarat premierul Theresa May, scrie Evenimentul Zilei.
Florin Morariu, ieşeanul de 32 de ani a devenit cunoscut în presa străină după ce a adăpostit 20 de oameni în brutăria sa, în timpul atacului terorist din Londra de pe 3 iunie. Mai mult decât atât acesta a devenit celebru după ce a lovit în cap pe unul dintre terorişti cu un coş de pâine. Conform spuselor premierului britanic „oamenii care s-au arătat curajoşi în timpul atacului terorist din Londra, ar putea primi medalii”. Sabina GHERASIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau