Evenimentul acum 100 de ani
Dimensiune font:
Nu putem să le spunem bulgarilor decât să tacă din gură, căci nimic nu stă în calea adevăratelor valori. Ei nu au înţeles că românii şi-au câştigat locul în Balcani, dar şi respectul marilor puteri prin acţiune, curaj şi înţelepciune politică. Cel puţin ultimul aspect, înţelepciunea politică le lipseşte, nu fac decât să vorbească în gol. Oare ce mai pot spera? Vor doar să îşi facă simţită din nou prezenţa, dar nu o fac într-un mod care să stârnească admiraţia, ci lasă loc doar la interpretări. Acum nu ştim cine ar mai putea pleca urechea la vorbele înjositoare pe care bulgarii le propagă. Atunci când nimic nu ai a spune, e uşor să vorbeşti de rău. * Ziarele nu mai săcătuesc fondurile de injurii şi de intrigi: în fiecare zi au „o nouă pungăşie” de înregistrat sau o nouă intrigă de pus în scenă. Ce vor aceste ziare, e uşor de ştiut: după cum uşor de ştiut este rostul atacurilor lor. Ziarele independente sunt ale nemulţumiţilor, care în schimbarea domnilor află bucuria nebunilor. Tema atacurilor lor este, însă, în a căuta să compromită în ţară şi străinătate, cu care noi suntem în colaborare, şi implicit să rămânem compromişi şi noi, colaboratorii lor. * Londra – Comisiunea financiară care a trebuit să ţie şedinţele la Paris, trebuind să trateze chestiunea despăgubirilor de război s’a propus ca ea să ia forma unei conferinţe la care vor lua parte ambasadorii sau cel puţin funcţionarii de un rang mai înalt de cât cel prevăzut la început.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau