Evenimentul acum 100 de ani
Dimensiune font:
Meseriaşi şi comersanţi români! Partidul liberal, în special, cu pretinsa protecţie a industriei naţionale, oare a ajutat prin legile lui şi mai ales prin punerea lor în practică, pe Meseriaşii Români? De ce nu vă puneţi această întrebare? Şi cum, tot industrie avem şi numai naţionalizată. Şi cum, numai asuprirea mulţimei şi a Meseriaşilor Români urmează din acele legi de protecţie.
Oare n'a sosit momentul de trezire, să începeţi de o cam dată, a da voturile voastre persoanelor cari, prin scrierile lor, prin cuvântările lor, dovidesc că să ocupă şi de nevoile voastre? În momentele de faţă, voi Meseriaşi şi Comersanţi Români, cercetaţi trecutul tuturor acelora ce vin şi vă cer voturile şi vedeţi care dintrânşii, s'au ocupat într'un chip oare-care, de nevoile voastre. Cel care vă vorbeşte prin aceste rânduri, întovărăşit de câte-va suflete Române, n'a reuşit să întocmească un atelier de croitorie Românească „Renaşterea” şi să lupte cu atâţia duşmani ne-împăcaţi? În acest atelier, nu s'au învăţat atâţa ucenici Români şi nu să dă mijloc de trai, atâtor meseriaşi Români? Prin urmare, nu prin făgăduieli viclene ci prin fapte vădite, vă cerem încrederea voastră, mai ales în timpuri aşa de grele, prin care trece şi ţara noastră şi breslele Româneşti.
Budgetul Serbiei pe anul 1914. Belgrad. Se asigură că budgetul statului pe 1914 a fost fixat la 200 milioane dinari pentru care se prevede o deplină acoperire prin încasările normale. Budgetul ordinar al războiului se urcă la 48 milioane.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau