EXCLUSIV Decizia care ar putea ruina zeci de mii de pensionari ieşeni
Dimensiune font:
Măsura reducerii numărului de călătorii acordate vârstnicilor ieşeni este vehiculată de ani buni. Până acum, nu s-a luat nicio decizie în acest sens. În schimb, regia bucureşteană de transport este obligată să renunţe la gratuităţi, din cauza datoriilor. Într-o situaţie oarecum similară este şi regia ieşeană
După 5 ani de solicitări şi insistenţe, argumentele conducerii regiei bucureştene de transport public (RATB) se pare că au prevalat în faţa considerentelor politice. Astfel, aleşii locali vor fi nevoiţi să se sacrifice politic şi să anuleze gratuităţile pentru pensionari, în cel mai fericit caz să le restricţioneze numărul de călătorii lunare. Din câte se pare, ANAF ar fi dispus să reeşaloneze datoria RATB, de 130 de milioane lei, numai dacă ia măsuri concrete de redresare financiară. Acordarea unui număr limitat de călătorii pensionarilor este una dintre acestea. Măsura ar urma să fie luată de la 1 septembrie, după ce va fi aprobată în Consiliul General la şedinţa din luna august.
Viitorul pare sigur. Pe hârtie!
Într-o situaţie similară cu regia bucureşteană se află şi RATP Iaşi. S-a vehiculat, nu de puţine ori, că unul dintre factorii care au determinat intrarea regiei ieşene în insolvenţă îl reprezintă numărul mare de gratuităţi caordate pensionarilor. Pornind de la acest aspect, au existat voci care au susţinut că, pe viitor, transportul public trebuie retanbilizat şi prin reducerea numărului de călătorii acordate pensionarilor. Totuşi, luna trecută, consilierii locali au avizat prelungirea înţelegerea dintre Primăria Iaşi şi RATP, în sensul concesionării serviciului de transport public, până în iunie 2020, termen până la care pensionarii ieşeni nu au de ce să-şi facă probleme referitoare la eliminarea gratuităţilor acordate de municiplitatea ieşeană. Dan CONSTANTINESCU
36.000
Acesta este numărul de vârstnici care călătoresc lunar cu RATP în baza gratuităţilor oferite de municipalitate
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau