EXCLUSIV/FOTO-VIDEO A vrut să-şi parcheze maşina în restaurant

default

Dimensiune font:

| 16-11-2015 12:30

Şoferii inconştienţi continuă să circule sub influenţa băuturilor alcoolice la volanul vehiculelor pe străzile Iaşului. Într-o singură seară două astfel de specimene au fost depistate de poliţiştii rutieri. Un tânăr de doar 25 de ani a fost la un pas să intre într-un restaurant din zona Bucşinescu. Băut bine, acesta a fugit de la locul accidentului, fiind urmărit şi prins la câteva zeci de metri distanţă.

Un tânăr cu vârsta de 25 de ani, din Iaşi, s-a ales ieri cu dosar penal după ce a intrat într-un panou publicitar şi a fugit de la locul accidentului. În noaptea de sâmbătă spre duminică, Gabriel Florea a fost în campusul studenţesc Tudor Vladimirescu, unde s-a cinstit cu amicii peste măsură. După ce s-a ameţit bine, în jurul orei 00.30, tânărul a plecat spre casă, dar nu cu un taxi, aşa cum ar fi trebuit, ci la volanul autoturismului marca Volkswagen (IS 90 FGM). Nu a apucat să circule prea mult, deoarece în zona Bucşinescu, pe strada Elena Doamna nr. 61, a pierdut controlul maşinii, a intrat într-un panou publicitar, după care a încercat să se facă nevăzut. Patronii restaurantului au pornit imediat pe urmele fugarului şi au anunţat Poliţia. „Am auzit o bufnitură, iar când m-am uitat pe geam, am văzut cum o maşină a intrat în panoul publicitar de pe trotuar, distrugându-l. Şoferul a dat imediat înapoi şi a fugit. Am reuşit să-l blocăm pe o stradă mai sus şi am anunţat Poliţia. Abia putea să vorbească, pentru că era într-o stare avansată de ebrietate. Acel panou pe care l-a distrus costă cam 5.000 lei. Totul se putea transforma într-o tragedie”, ne-a spus un reprezentant al restaurantului din zona Bucşinescu. 

În urma solicitării, un echipaj al Poliţiei Rutiere a ajuns la faţa locului (strada Ornescu) şi l-a dus pe tânărul care abia putea să lege două cuvinte la sediu, unde a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0, 98 la mie alcool pur în aerul expirat. Ulterior, şoferul a fost transportat la spital, unde i s-au recoltat probe biologice. „Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările continuă”, a declarat agentul Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.
„Două beri şi două shot-uri de iarnă”
Întrebat fiind ce a consumat, după lungi insistenţe din partea anchetatorilor, tânărul a spus că a băut doar două beri şi „două shot-uri de iarnă”. „Veneam din Tudor. Am scăpat telefonul jos, iar când m-am aplecat am pierdut controlul maşinii. Am băut două beri şi două shot-uri de iarnă”, a gângurit şoferul turmentat. După isprava sa, pe lângă dosarul penal întocmit pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, tânărul riscă acum să se aleagă şi cu un proces pentru distrugere, dacă nu va achita contravaloarea reparaţiilor panoului izbit cu maşina.
Aceeaşi zi, un nou turmentat
Gabriel Florea nu a fost singurul şofer turmentat depistat de poliţişti sâmbătă noaptea. În aceeaşi seară, poliţiştii Biroului Rutier Iaşi au oprit în trafic pentru control şoferul unui autoturism care se deplasa pe strada Străpungere Silvestru, dinspre Canta spre B-dul Nicolae Iorga. Conducătorul auto, un bărbat de 55 ani, emana halenă alcoolică, astfel că s-a impus testarea sa cu aparatul alcoolscopic. Rezultatul a fost de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care şi acesta a fost dus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Şi acesta s-a ales cu dosar penal, pentru conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului. Andrei HURBEA

* * *
„Am reuşit să-l blocăm pe o stradă mai sus şi am anunţat Poliţia” - păgubit

* * *
„Am băut două beri şi două shot-uri de iarnă” - Gabriel Florea, şoferul turmentat

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei