EXCLUSIV FOTO/VIDEO Staţiile RATP s-au mutat în stradă!
Dimensiune font:
Ocuparea alveolelor de alţi participanţi la trafic îi determină pe şoferii de autobuz să oprească pe unde apucă. Riscul accidentării unui călător care urcă sau coboară din mijlocul de transport este destul de mare, fără ca Poliţia Rutieră să poată lua măsuri împotriva celor care ocupă abuziv staţiile regiei
Nu de puţine ori, şoferii RATP se văd puşi în imposibilitatea de a putea opri în staţii. Certaţi cu bunul simţ, mulţi posesori de autoturisme îşi văd de propriul interes, nepăsându-le că parcând în staţiile RATP îngreunează activitatea angajaţilor regiei. Bunăoară, şoferii de pe traseul 19 se văd nevoiţi să oprească în stradă atunci când ajung în staţia din vecinătatea Grădiniţei Sf. Parascheva. „Dimineaţa, între 7.30 şi 8.30 şi după-amiaza, începând cu ora 15.30, nu ai loc în staţie. Nu de puţine ori, cei aflaţi în staţie ne-au reproşat faptul că sunt nevoiţi să facă slalom printre autoturisme pentru a putea urca în autobuz”, spune un şofer RATP de pe traseul 11. Acesta îşi aminteşte că o persoană era cât pe ce să fie accidentată. „A coborât din autobuz şi era să fie lovită de o maşină care a dat să plece. Bine că nu s-a întâmplat nimic, altfel, cine ştie, mă scoteau pe mine vinovat că n-am oprit în staţie, deşi este ştiut faptul că nu ai loc de atâtea maşini”, mai spune acesta.
Staţia eGros, plină de taximetrişti!
Aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru staţia din dreptul complexului Egros. Goana după clienţi îi determină pe şoferii de taxi să parcheze exact în alveolele destinate autobuzelor de pe traseul 11, cu toate că nu există niciun indicator care să le permită acestora staţionarea în zonă. „Nimeni nu îi ia la întrebări pe domnii taximetrişti, care fac legea în oraş. Au ocupat tot carosabilul, iar atunci când vine autobuzul, facem slalom printre maşinile galbene pentru a ne putea urca”, spune unul dintre ieşenii aflaţi în staţie.
Problemă reclamată, dar nerezolvată!
Staţiile amintite nu sunt singurele unde există astfel de situaţii. „Există maşini parcate în staţii şi la Gară, aici fiind vorba de microbuzele care fac curse interjudeţene. Ne-am confruntat cu aceeaşi situaţie şi în Tudor Vladimirescu. Alte zone ar mai fi cele din vecinătatea şcolilor. Deunăzi, rondul din Tătăraşi Nord era blocat dimineaţa de un şofer care şi-a dus copilul la şcoală. Nu sunt blocaje de durată, însă sunt deranjante”, spun reprezentanţii Serviciului Exploatare din cadrul RATP Iaşi. Tudor DAMASCHIN
CITEŞTE ŞI Continuă cosmetizarea staţiilor RATP
* * *
Reprezentanţii RATP susţin că au reclamat această situaţie Poliţiei Rutiere. Problemă ar fi că, fiind vorba de ore de vârf, întreg personalul instituţiei este ocupat cu marile intersecţii şi zonele din apropierea şcolilor, prin urmare nimeni nu se poate ocupa de descongestionarea staţiilor ocupate de autoturisme.
Staţia de la Fidelio
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau