Exodul medicilor din Moldova

default

Dimensiune font:

| 23-01-2015 07:00

Sătui de lipsuri, cu salarii mici, zeci de specialişti şi asistenţi au plecat la muncă în străinătate * pe baricade au rămas medicii în vârstă * în spitalele din Regiunea de Nord-Est este nevoie de sute de cadre medicale

 Situaţia este tot mai îngrijorătoare în spitalele din Moldova. Medicii, sătui de promisiuni şi conştienţi că minunile anunţate nu se vor înfăptui prea curând, au luat calea străinătăţii. Zeci de medici, asistente medicale şi infirmiere au solicitat certificate profesionale curente pentru a putea pleca să lucreze în străinătate. Decizia au luat-o şi mulţi medici de familie. Pe baricade au rămas specialiştii vârstnici. Mulţi au peste 60 de ani. Foarte puţini sunt cei cu vârste între 30 şi 40 de ani sau sub 30 de ani.
Nu sunt bani de salarii
La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău este criză de medici în secţiile Pediatrie, Neuropsihiatrie Infantilă, Ortopedie şi Medicina Muncii, iar activitatea se desfăşoară cu greutate. Probleme sunt şi la secţia de Radioterapie, unde ar fi nevoie şi de modernizări. În schimb, la SJU Piatra Neamţ ar mai fi nevoie de vreo 60 de doctori. „Avem acoperite toate specialităţile, dar nu cu numărul de medici de care este nevoie. Nu vom avea niciodată numărul necesar fiindcă nu sunt fonduri pentru salarii”, a spus dr. Ioan Lazăr, managerul SJU. Şi la unităţile medicale din Botoşani sunt probleme de personal, dar soluţii nu se întrevăd tot din cauza greutăţilor financiare. La Spitalul Judeţean „Mavromati” este o continuă luptă pentru putere, iar managerii sunt schimbaţi măcar o dată pe an.
Criză în toate spitalele din Vaslui
La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) s-a ajuns ca o asistentă să supravegheze şi 50 de bolnavi în tura de noapte. Volumul de muncă al cadrelor medicale este deja de trei ori mai mare decât cel avizat de normativele legale. „Avem 1.068 de posturi ocupate dintr-un număr de 1.641 normate. Medici ar trebui să avem 213, dar sunt angajaţi doar 140. Şi la asistentele medicale situaţia este critică, fiind aproximativ 700 de posturi normate, dar avem ocupate doar 506. La capitolul personal auxiliar sunt aproape 500 de posturi normate, dintre care doar 262 sunt ocupate”, a declarat managerul spitalului, Ana Rinder. La spitalul din Huşi au tot fost probleme la Compartimentul de Primire Urgenţe, iar unitatea sanitară funcţionează cu mult sub jumătate din schema de personal. Potrivit normativului, nu mai puţin de 70 de medici ar trebui să îşi desfăşoare activitatea, dar asistenţa este asigurată de doar 26 de specialişti.
Prea puţini medici de familie
În judeţ ar mai fi necesari 20 de medici de familie, mai ales în mediul rural. La Vaslui este necesar doar un singur medic, la fel şi la Negreşti şi Murgeni. Este criză de medici şi la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad, care are ocupate 135 de posturi de medici din cele 169 normate şi 441 de posturi de asistenţi ocupate, din cele 521 normate. Nici în cazul asistenţilor medicali lucrurile nu stau mai bine, fiind ocupate doar 187 de posturi din cele 660. La Huşi, din 81 de posturi de medici sunt ocupate doar 51, iar din 227 de posturi de asistenţi, sunt ocupate 132. La Spitalul de Psihiatrie Murgeni, deşi sunt doar 10 posturi de medic şi 49 de asistenţi, sunt ocupate doar şapte posturi de medic şi 27 de asistenţi.
Lucia HACMAN

Potrivit datelor Colegiul Medicilor din România, anual intră în sistem 3.000 de medici şi ies aproximativ 3.500 (prin migraţie, pensionare şi deces).

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei