Fenechiu nu se lasă: speră să fie liber EXCLUSIV
Dimensiune font:
Ex-liderul liberal speră în continuare să iasă din temniţă * contestaţia privind liberarea condiţionată formulată de Fenechiu a fost respinsă la prima instanţă, dar acesta a contestat decizia la Curtea de Apel Iaşi
Relu Fenechiu nu renunţă la visul de a fi pus în libertate. Acesta a contestat la Curtea de Apel Iaşi decizia luată recent în cazul său de judecătorii vasluieni. Instanţa ieşeană a amânat, însă, discutarea cauzei până pe data de 9 decembrie.
Amintim că magistraţii din cadrul Judecătoriei Vaslui au respins contestaţia formulată de Relu Fenechiu, cel care spera să fie pus curând în libertate. „Respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată de petentul Fenechiu Relu, împotriva procesului-verbal nr. 40 din 3 august 2016 al Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui. Obligă pe contestator la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestaţie în trei zile de la comunicare“, au precizat judecătorii vasluieni.
Astfel, pe rolul Judecătoriei Vaslui a ajuns dosarul de liberare condiţionată, contestaţie formulată de Relu Fenechiu, prin Administraţia Penitenciarelor – Penitenciarul Vaslui.
Pedeapsa din dosarul „Transformatorul”
Pe ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut pedeapsa dispusă pe 12 iulie 2013 în cazul fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, acesta având de executat cinci ani de închisoare.
Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie, fiind acuzat că, prin societăţile sale, între 2002 şi 2005 ar fi cumpărat transformatoare vechi, pe care le-ar fi vândut ca fiind noi către compania Electrica Moldova (SISSE).
Acesta a mai fost condamnat recent într-un caz, după recunoaşterea vinovăţiei. De asemenea, DNA a anunţat recent că a început urmărirea penală într-un al treilea dosar, pe numele fostului deputat PNL, pentru trafic de influenţă. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau