Fermierii și-au spus păsul la Ministerul Agriculturii
Dimensiune font:
Ieri a avut loc o întâlnire la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale * principalele structuri reprezentative din sectorul agricol au primit invitație de a participa la o primă rundă de întâlniri cu noua conducere a ministerului * fiecare structură invitată s-a prezentat la ședința oficială cu o listă de probleme ce trebuie remediate în perioada următoare
La întânirea care a avut loc ieri, băcăuanul Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), a apreciat intenția ministrului Petre Daea de a lua contact cu problemele din sector, dar îi recomandă să facă o selecție mai atentă a celor cu care va discuta despre problemele din agricultură. Conform liderului LAPAR, în cadrul discuțiilor s-au implicat și sindicatele în problema patronatelor, ba, mai mult, au fost discutate și probleme personale.
„Am înțeles că au fost invitate sindicate care s-au implicat în problemele patronatului. Este o pierdere de timp, sindicatele au rolul lor. Ca să nu mai zic și că mulți din ei au ridicat probleme personale, nu de interes național”, a menționat reprezentantul fermierilor.
Problemele, prezentate ministrului
LAPAR a adus în atenția MADR 14 probleme importante ale fermierilor. În opinia liderului Baciu, o parte importantă dintre cele 14 probleme cu care LAPAR-ul s-a prezentat la întâlnirea cu ministrul Petre Daea se discută de ani buni, fără să se găsească o rezolvarea concretă pentru acestea.
„Am mers la întâlnirea cu ministrul cu 14 propuneri de îmbunătățire a activității fermierilor. Am avut o discuție preliminară și subiectele vor fi dezbătute separat, când încep discuții pe fiecare subiect. Pentru perioada următoare vor avea loc întâlniri pe sectoare și pe subiecte de discuție”, a afirmat fermierul băcăuan.
Limitările bugetare ale Ministerului Agriculturii face ca multe din problemele producătorilor, ce necesită resurse financiare, să fie imposibil de soluționat, în schimb problemele legate de birocrație pot fi rezolvate numai dacă există bunăvoință din partea conducerii instituției.
„Ministrul Agriculturii, în afară de a înțelege și a găsi soluții, nu prea poate face mare lucru, tocmai pentru că are un buget foarte restrâns. Ține foarte mult și de cum vede conducerea MADR prioritățile din agricultură. Toate problemele discutate sunt prioritare. Unele necesită eforturi financiare, altele au nevoie de puțină bunăvoință, așa cum este eliminarea birocrației. Sunt foarte multe probleme ce pot fi rezolvate fără bani. Conducerea ministerului trebuie să înțeleagă că esențială este comunicarea. Sperăm ca ministrul să fie sensibil la toate problemele pe care le au agricultori, dar, în multe situații, trebuie să fie și ferm în luarea unor decizii pentru că nu întodeauna cei care îi vor ocupa timpul au și cele mai bune intenții”, a adăugat șeful LAPAR. Alexandru MARCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau