Filarmonica se mută la Liceul de Artă
Dimensiune font:
Primăria a aprobat utilizarea cu titlu gratuit a sălii de spectacol a Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă”, de către Filarmonica Moldova Iaşi, în vederea susţinerii unor manifestări artistice
Municipalitatea ieşeană, prin Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, a dat undă Filarmonicii Iaşi pentru organizarea de concerte în sala de spectacole a Colegiului Artă „Octav Băncilă”, în condiţiile în care imobilul în care Filarmonica îşi desfăşoară momentan activitatea se află în proces de reabilitare. Filarmonica de stat „Moldova” din Iaşi, aflată în centrul istoric al oraşului, pe strada Cuza Vodă, şi-a început activitatea în 1948 şi este formată din trei imobile. Primul dintre acestea, Casa Balş, ridicat în anul 1815, a fost renovat în 2010, iar acolo funcţionează acum Rectoratul şi birourile administrative ale Universităţii de Arte „George Enescu”. Cea de-a doua clădire a Filarmonicii a fost construită în anul 1900. În acest imobil se află sălile de spectacol, care sunt închise publicului, din cauza riscului de prăbuşire. Tot în anul 1900 a fost construit şi cel de-al treilea corp al Filarmonicii „Moldova”, care este renovat doar pe jumătate şi dat în folosinţă, în timp ce cealaltă jumătate a clădirii este, la rândul ei, în pericol de a se dărâma. În jumătatea renovată, în afară de unele spaţii deţinute de Universitatea de Arte şi de Filarmonică, îşi desfăşoară activitatea elevi de la Liceul „Octav Băncilă”. Cele mai mari probleme sunt la clădirea care găzduieşte cele două săli de spectacole. Potrivit HCL 10/2015 imobilele în care îşi desfăşoară activitatea Colegiul de Artă Octav Băncilă fac parte din domeniul public al municipiului Iaşi şi sunt administrate de unitatea de învăţământ, în baza unui Contract de administrare. Filarmonica şi Colegiul de Artă vor încheia un protocol privind programul de utilizare a sălii de spectacol, precum şi modul de plată a utilităţilor. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau