Filmul despre chiuretaj a fost corect
Dimensiune font:
Profesorul de religie care a prezentat elevilor la oră un film documentar despre întreruperea de sarcină, în urma căruia unui adolescent i s-a făcut rău, a procedat corect şi a folosit un material corespunzător, au apreciat membrii comisiei de disciplină care au anchetat cazul.
Consilierii de specialitate de la CJRAE Vaslui consideră că primele 6 minute ale filmului, vizionate de elev şi difuzate la clasă până în momentul incidentului, nu prezintă imagini cu puternic impact emoţional, acestea furnizând mai degrabă informaţii despre stadiile dezvoltării fătului, imagini ce sunt regăsite, de altfel, şi în atlasele de biologie.
„Elevul a declarat că nu imaginile prezentate i‐au influenţat starea de sănătate, el imaginându‐şi posibile consecinţe nefaste, acest fapt influenţându‐l emoţional.Elevul susţine că este foarte interesat de tema discutată şi nu are să‐i reproşeze nimic cadrului didactic, iar unul dintre părinţii elevului a declarat că „este de acord cu asemenea materiale educative””, precizează raportul comisiei de disciplină.
Citeşte şi
Povestea cercetătoarei din Vaslui premiată de Barak Obama
Profesorul de religie a susţinut că nu intenţiona să prezinte filmul “Strigătul mut” integral, ci doar câteva secvenţe care ilustrau tema abordată în cadrul orei, care făcea referire la viaţa de familie.
Cu toate acestea, ISJ le-a recomandat profesorilor să fie atenţi la materialele pe care le folosesc la ore, pentru a se evita generarea unui impact emoţional negativ care să afecteze într‐un mod nedorit confortul psihic şi starea de sănătate a elevilor.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau