Final în dosarul tramvaiului ucigaş de la Fundaţie
Dimensiune font:
Magistraţii Curţii de Apel au finalizat, ieri, 1 iulie, procesul tramvaiului ucigaş de la Fundaţie. Reamintim că, pe 21 martie 2011, vagonul condus de Dumitru Cristian Diaconu a scăpat de sub control şi a izbit 6 autoturisme care aşteptau la semafor. Un angajat la Penitenciarului, Daniel Condurache, a fost ucis şi alte cinci persoane, printre care şi o asistentă, rănite. Printre acestea s-a numărat şi o asistentă de la Penitenciar.
„Am strigat că nu am frâne”
Vatmanului i s-a reproşat că nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic şi configuraţia şoselei. Diaconu a susţinut că a încercat să oprească tramvaiul, dar sistemele n-au funcţionat corect. „Am strigat cât am putut de tare Nu mai am frâne şi le-am spus călătorilor să fugă cât mai în spate şi să se ţină cât mai bine. După aceea am intrat în coliziune cu autovehiculele”, a rememorat accidentul vatmanul. Între timp, acesta a fost concediat de regie şi acum urmează cursuri de recalificare.
Soluţia Judecătoriei, menţinută de Curtea de Apel
Diaconu a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei la trei ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere. Asiguratorul tramvaiului a fost obligat la plata a 1,174 milioane de lei familiei Condurache, iar asistenta rănită s-a ales cu daune de 300.000 de lei şi 10.000 euro. Cristian Diaconu, asistenta şi RATP au atacat sentinţa, iar dosarul a fost pe masa judecătorilor Curţii de Apel.
Acum, aceştia au respins toate apelurile, bătând în cuie verdictul Judecătoriei. „Consider că ar fi fost corectă şi legală o soluţie de achitare, deoarece mi s-a format convingerea că nu a fost culpa clientului meu. Pe de altă parte, a fost menţinută o sentinţă echilibrată având în vedere ce tragedie s-a produs”, a comentat soluţia avocata Anca Drăgoi, apărătoarea lui Diaconu. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau