Finanţare după manual pentru societatea civilă
Dimensiune font:
Consilierii locali vor analiza posibilitatea ca finanţării de proiecte multianuale, în limita a maximum 36 de luni
Municipalitatea ieşeană şi principalele organizaţii neguvernamentale din Iaşi au întocmit, după o serie de consultări şi dezbateri publice, Regulamentul de finanţare a proiectelor societăţii civile. Documentul va fi dezbătut şi votat de Consiliul Local Iaşi, în cadrul unei şedinţe extraordinare care va avea loc luni, 7 martie. „Este un nou regulament, un nou început, o nouă formulă de abordare. Ca elemente de noutate, trebuie menţionate posibilitatea finanţării de proiecte multianuale, în limita a maximum 36 de luni, scăderea contribuţiei organizaţiilor neguvernamentale, dar nu mai puţin decât prevede legea, precum şi încercarea găsirii acelui pachet de proiecte cu comisii pe fiecare categorie de iniţiative, astfel încât acestea să fie cu adevărat de folos ieşenilor. De asemenea, un element important de noutate este posibilitatea ca Primăria să cofinanţeze proiecte de impact ale organizaţiilor neguvernamentale depuse la finanţatori externi”, a anunţat primarul interimar Mihai Chirica.
33 de membri
Regulamentul de finanţare a proiectelor societăţii civile a fost elaborat împreună cu membrii Comisiei ONG, constituită din actorii cei mai activi din societatea civilă şi parte a Consiliului de Dezvoltare Economică şi Socială a Judeţului Iaşi (un parteneriat între Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi). Comisia ONG are în prezent 33 de membri reprezentând organizaţii neguvernamentale din judeţul Iaşi, conducerea fiind asigurată de Angela Achiţei (Fundaţia Alături de Voi) - preşedinte, Diana Păiuş (Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany) - vicepreşedinte şi Gabriela Răducanu (Fundaţia Star of Hope România) - secretar. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau