Finanţarea sportului, aprobată cu întârziere
Dimensiune font:
Suma cea mai mare, de 1,5 milioane de lei a fost solicitată de Foresta, însă dosarul a fost respins pe motiv că nu s-a prezentat toată documentaţia
Consiliul Local Suceava a aprobat finanţarea a 11 proiecte cu fonduri nerambursabile acordate din bugetul municipal. Din cauza aprobării cu întârziere a bugetului de stat şi în consecinţă şi a celui local, ramurile sportive nu au primit bani de al începutul anului până acum, primarul Ion Lungu arătând că s-a făcut tot posibilul pentru grăbirea procedurilor. „Ne-am grăbit cu acele ramuri sportive aflate în mare nevoie, însă avem o legislaţie proastă, moştenită de la guvern la guvern. La Asociaţia Municipiilor din România am avut o discuţie cu domnul ministru al Sporturilor, rugându-l să promoveze o lege a sportului funcţională, ca să putem ajuta în condiţii corecte activitatea sportivă”, a spus Lungu. Suma cea mai mare, de 1,5 milioane de lei a fost solicitată de Clubul Sportiv Foresta Suceava, însă dosarul a fost respins pe motiv că nu s-a prezentat toată documentaţia. În aceeaşi situaţie s-au aflat Clubul de fotbal „Juniorul”, cât şi Asociaţia „Parteneriat social de Bucovina”, care, de asemenea, nu au fost eligibile.
Licitaţiile vor fi reluate
Alte 4 proiecte au fost eligibile, dar conform regulamentului, nu au avut competitor. Edilul-şef spune că ar putea fi aprobate în şedinţa ordinară de la finele lunii aprilie sau, în cel mai rău caz, într-una extraordinară. „Vom relua licitaţia pentru fondurile nerambursabile care nu au fost adjudecate. Vrem să ajutăm sportul, aşa cum l-am ajutat în ultimii 13 ani, cu câte 3 milioane de lei, dar, din păcate legile s-au schimbat, fiind foarte stricte. Noi vrem să facem un bine la sportivi, nu un rău, pentru că vine Curtea de Conturi, ne pune să dăm banii înapoi, dar ne calculează şi penalităţi”, a declarat Ion Lungu. La final, CS „Universitatea” a primit 200.000 de lei. Lidia DIACONU
„Avem o legislaţie proastă, moştenită de la guvern la guvern” -- primarul Ion Lungu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau