Fostul primar din Puieşti i-a încurcat pe judecătorii ieşeni
Dimensiune font:
Judecătorii ieşeni nu ştiu ce să facă în cazul fostului primar al comunei vasluiene Puieşti Vasile Vieru. Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, dar a contestat pedeapsa şi dosarul a ajuns la Curtea de Apel Iaşi.
Potrivit DNA, în 2006, Vieru, ca preşedinte al comisiei de recepţie a lucrărilor la un drum, a păcălit UE. Au mai fost condamnaţi consilierii Ioan Stârpu şi Ion Duca, dirigintele de şantier Gheorghe Rujoiu, şi tehnicianul Gheorghiţă Stanciu, şi ei membri în comisie. Primarul şi restul comisiei au semnat procesul verbal de recepţie, deşi lucrările nu erau terminate. „Ca urmare a depunerii acestui proces verbal la Autoritatea Contractantă, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a achitat Consiliului Local, în mod injust, ca ultimă tranşă din valoarea proiectului, 504.105,60 lei, echivalentul a aproximativ 149.068 euro, reprezentând fonduri SAPARD şi fonduri de la bugetul de stat”, au spus procurorii.
Drumul avea cinci kilometri, iar de lucrări s-a ocupat consorţiul format din firmele Construcţii Consult şi Consint SRL Bârlad. Colegii de boxa acuzaţilor ai ex-primarului au primit câte 2 ani şi 9 luni cu suspendare. Acum, judecătorii Curţii de Apel Iaşi au ajuns într-un impas. În loc să ia o decizie, ei au cerut îndrumare de la instanţa supremă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar urma să decidă în cel fel se va calcula pedeapsa acestora, mai precis dacă se vor urma regulile privind infracţiunile concurente, ce presupun că la pedeapsa cea mai grea se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau