Fostul procuror Eva, condamnat de Curtea Supremă!
Dimensiune font:
Magistraţii bucureşteni au emis ieri sentinţa în cazul fostului procuror ieşean * el a fost pedepsit pentru luare de mită şi fals în declaraţii * Emilian Eva a fost trimis în judecată în urmă cu aproximativ doi ani
Judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis aseară condamnarea ex-procurorului ieşean Emilian Eva la pedeapsa de doi ani şi 11 luni de închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită, operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. De asemenea, acesta a primit o amendă de 12.000 de lei (corespunzătoare pentru 120 zile-amendă a câte 100 lei pe fiecare zi), pentru infracţiunea de fals în declaraţii. În schimb, instanţa a dispus achitarea acestuia pentru spălare de bani. Şi Ioan şi Bianca Eva au fost achitaţi, pentru mărturie mincinoasă. „Instanţa obligă inculpatul Eva Emilian să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Consiliului Local Iaşi – Direcţia de Asistenţă Comunitară sau Direcţia Exploatare Patrimoniu. Confiscă de la inculpatul Eva Emilian echivalentul în lei la cursul BNR al sumei de 18.400 de euro, 2.700 de lei, dar şi trei tablouri. Obligă pe inculpatul Eva Emilian la plata sumei de 10.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, au precizat magistraţii. Decizia nu este definitivă.
De unde a pornit scandalul
Amintim că fostul procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Emilian Eva a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani şi fals în înscrisuri. Procurorii DNA le-au cerut magistraţilor pedeapsa maximă pentru Emilian Eva, respectiv zece ani de închisoare, potrivit presei centrale.
Conform reprezentanţilor DNA, magistratul Emilian Eva a cumpărat în intervalul noiembrie 2014 - aprilie 2015, de la diverse persoane fizice, 94 de tablouri, unele semnate de pictori români sau străini bine cotaţi pe piaţa de artă din România, pe care, în mod direct sau prin intermediari, le-a lăsat în custodie spre evaluare la Casa de licitaţie „ARA ART”, din Bucureşti.
Anchetatorii au mai menţionat că, în perioada ianuarie - februarie, procurorul Emilian Eva ar fi postat, prin intermediari, spre vânzare, pe site-ul OLX 34 de tablouri, cerând suma totală de 51.800 de euro.
Oamenii legii au mai afirmat că, în perioada 4 februarie - 22 iunie 2015, Emilian Eva a cumpărat, a cerut evaluări, a restaurat şi a valorificat aproximativ 97 de tablouri, evaluate la sumele de 84.500 de euro, 95.000 de lire sterline şi 7.500 de lei. „Din analiza declaraţiei de avere pe anul 2015, dată pe propria răspundere, a rezultat faptul că inculpatul Eva Emilian a făcut în cuprinsul ei menţiuni necorespunzătoare adevărului, care sunt în totală contradicţie cu situaţia de fapt descrisă. În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurator asupra unui imobil şi asupra a 126 de tablouri ce aparţin inculpatului Eva Emilian”, au mai spus anchetatorii.
Procurorul Emilian Eva a fost suspendat din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii după ce fost trimis în judecată de DNA, în luna septembrie 2015. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau