Fostul şef al ADS a ieşit din puşcărie
Dimensiune font:
Bârlădeanul Daniel Drăgan a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru fapte de corupţie * el a stat după gratii aproape patru ani
Daniel Drăgan a ieşit din Penitenciar. Fost director al Agenţiei Domeniilor Statului şi cunoscut om politic în judeţul Vaslui, el a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni de corupţie şi abuz în serviciu. În calitate de director al ADS, el a facilitat unei persoane, care depusese cerere de despăgubire, obţinerea unei suprafeţe de 147,14 hectare, situată în localitatea Popeşti Leordeni, chiar în apropierea Bucureştiului. Prin emiterea în mod nelegal a deciziei, a fost cauzată o pagubă patrimoniului ADS de peste 88 milioane euro, reprezentând contravaloarea terenului dat în compensare.
Daniel Drăgan şi-a ispăşit pedeapsa în Penitenciarul Vaslui. El a candidat de trei ori la funcţia de primar al Bârladului, a deţinut funcţia de director executiv al Direcţiei Agricole, ulterior, mutându-se la Bucureşti, la conducerea Agenţiei Domeniilor Statului.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau